Goana după aur din secolul XIX a avut drept consecință goana după un alt lucru, care, deși nu era prețios, a devenit atât de rar și de scump, încât oamenii se ucideau la propriu pentru el. Acest lucru erau ouăle. Goana după aur a declanșat una dintre cele mai mari migrații în masă din istoria Americii. În jur de 300.000 de căutători de comori din întreaga lume s-au au luat drumul Californiei, un teritoriu pe atunci slab populat, care aparținuse Mexicului.
Vapoarele făceau coadă în golful San Francisco și această mică așezare de la țărmul oceanului, care avea la începuturi în jur de 200 de locuitori, a „explodat” în scurt timp, devenind un oraș prosper de 36.000 de locuitori. Creșterea rapidă a populației din San Francisco a dus la crize alimentare și, după ce toată găinile și ouăle din zona Golfului au fost devorate, oamenii au început să caute alte surse pentru a-și asigura doza zilnică de proteine.
La numai 45 de kilometri depărtare de coasta orașului se află un grup de insule numite Farallon, care adăpostesc cea mai mare colonie de păsări marine din SUA, pe lângă Alaska și Hawaii. Negustorii ruși au fost primii care au exploatat această resursă naturală. Au vânat pentru grăsime foci-elefant, și foci cu blană, lei de mare californieni și lei de mare Steller pentru piele. Apoi, au început să caute ouă, iar acestea se găseau din abundență.
Conform Wikipedia, păsările Uria – zburătoare marine ceva mai mari decât găinile – depun niște ouă alungite, albe, cu pete negre, care sunt mult mai mari decât ouăle de găină și au coaja tare, ceea ce facilita transportarea lor cu pagube minime. Potrivit unei anecdote, Robinson, un doctor întreprinzător, și cumnatul lui au făcut rost de o barcă și au navigat până în Insulele Farallon, unde și-au încărcat vasele cu ouă de Uria.
Deși au pierdut cea mai mare parte a încărcăturii din cauza oceanului agitat, doctorul tot a reușit să facă un profit de 3.000 de dolari, vânzând ouăle cu prețul de un dolar bucata, adică aproximativ 30 de dolari în ziua de azi – un preț ridicol de mare. Ouăle de Uria aveau un aspect foarte puțin apetisant. Albușul ouălor este limpede și gelatinos, chiar și atunci când acestea sunt prăjite, iar gălbenușul are o culoare portocaliu-aprins. Și mai rău era gustul de pește pe care îl lăsau după ce erau mâncate. Însă aceste ouă erau singura sursă de proteine pentru căutătorii de aur și aceștia au înfulecat rapid ouăle servite prin hanuri și birturi.
Aproape imediat, a început goana după ouă, iar Insulele Farallon s-au umplut de căutători de ouă. Riscându-și viața, acești oameni descurcăreți s-au urcat pe stâncile ascuțite, au escaladat culmile abrupte și au alungat pescărușii agresivi ca să adune ouăle cu miile.
Conform Smithsonian Magazine, ca să se asigure că ouăle colectate erau proaspete, bărbații distrugeau fiecare ou dintr-o colonie pentru ca a doua zi, când aveau să se întoarcă, să poată fi siguri că ouăle fuseseră proaspăt depuse. Până la sfârșitul sezonului, în august, bărbații adunau până la 500.000 de ouă. Existau mai multe grupuri care căutau ouă și rivalitatea dintre ele era foarte mare. Bătăile erau ceva obişnuit, escaladând uneori până la înjunghieri și împușcături.
Într-o seară din iunie 1863, o armată de pescari italieni și un alt grup armat din Compania Pacific Egg s-au întâlnit pe insulă. De-a lungul nopții, cele două părți au proferat amenințări și s-au provocat. La apus, când italienii au încercat să vină pe țărm, angajații Companiei Pacific Egg au deschis focul și a urmat un schimb de împușcături. Doi bărbați din fiecare tabără au fost uciși și alți șase au fost răniți.
Guvernul a răspuns prin acordarea drepturilor de colectare a ouălor de pe insulă Companiei Pacific Egg. Timp de alte două decenii, compania a devastat colonia de păsări marine, decimând populația de păsări Uria de la 500.000 până la 6.000 de perechi.
Recoltarea ouălor a fost interzisă, în cele din urmă, în 1881. De atunci, populația de păsări și-a revenit, iar acum, pe Insulele Farallon se află aproximativ 160.000 de perechi de păsări Uria.
