Caută
Close this search box.

Gușă: „Tăriceanu a trecut la Ponta și lucrează pentru Barna. Jocul generalilor”

Tăriceanu

Consultantul politic Cozmin Gușă, știre explozivă din ALDE. Călin Popescu Tăriceanu le-a trimis un mesaj colegilor despre alianța cu Pro România. Cozmin Gușă afimă că ALDE a picat în capcana lui Victor Ponta, scopul fiind susținerea lui Dan Barna la alegerile prezidențiale.

”Breaking news-ul este valabil, ca să-l definesc din start, e un joc subteran al rezerviștilor din serviciile secrete, destinat să submineze candidatura lui Dăncilă și să potențeze, în turul doi, candidatul Dan Narna”, a spus Cozmin Gușă, la DCNews, adăugând: ”Anunțul de alianță politică și electorală, pe care l-a făcut Călin Popescu Tăriceanu, în urmă cu câteva minute, pe grupul intern de comunicare WhatsApp al ALDE, că el merge în continuare pe alianța cu Pro România, este, de fapt, un joc exprem de sofisticat, pe care-l studiez de câteva luni. Am și devoalat atunci când am spus că Victor Ponta l-a atras pe Călin Popescu Tăriceanu într-o capcană care nu-i va beneficia lui Tăriceanu, care, la ora actuală, după alegerile europarlamentare și după tot acest dans ciudat avut, și-a pierdut potențialul de prezidențiabil de tur doi. El poate să fie folosit doar ca să facă deservicii candidatului PSD, care astăzi este Viorica Dăncilă, oficial de mâine cu votul Congresului”.

Eforturile, pentru Dan Barna în turul doi!

”Călin Popescu Tăriceanu a fost atras într-un joc de Victor Ponta prin care el dorește să-și canalizeze cei 3-4-5% pe care încă-i are, plus ceva de pe partea stângă de la Pro România, care ar fi mers probabil la candidatul PSD, și să reușească un scor de 7-8-9% în primul tur, s-o văduvească pe Viorica Dăncilă de câteva procente, iar cu zestrea lui Tăriceanu e incompatibilă în turul doi cu electoratul lui Klaus Iohannis. Când zic rezerviștii, mă gândesc de la Silviu Predoiu, care e consilierul lui Victor Ponta, fost prim-adjunct de la SIE, la Coldea și alți rezerviști, trupa asta a generalilor și rezerviștilor e una foarte interesantă” a susținut Cozmin Gușă, care a atras atenția că interesul rezerviștilor e unul anti-Iohannis: ”E tradus nu printr-o susținere pentru Viorica Dăncilă, ci o susținere a candidatului USR, Dan Barna. Toate eforturile care se fac sunt cele de a-l duce pe Dan Barna în turul doi, unde ei speră, ca pe emoția publică creată, să poată să-l învingă pe un președinte care trebuie să-și apere un mandat cvasi-inexistent.”

 

”Astăzi asistăm la cea mai interesantă mutare de șah, care este destinată sprijinului cu altfel de mijloace decât cele electorale directe a candidatului Dan Barna” a atras atenția Cozmin Gușă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri