Caută
Close this search box.

Guvernul Dăncilă anunță măsuri post-Caracal: Îmbunătăţim sistemul Alertă Răpire Copil şi cercetarea criminalistică la domiciliu

112

Guvernul lansează un proiect de lege care prevede îmbunătăţirea sistemului Alertă Răpire Copil, a modalităţii de localizare şi modul în care se desfăşoară cercetarea criminalistică la domiciliu, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.

„Am demarat un amplu proces de modificare a legislaţiei pentru ca drama precum cea din Caracal care a cutremurat întreaga societate să nu se mai întâmple. În şedinţa de astăzi discutăm în primă lectură un proiect de lege care stabileşte proceduri clare pentru căutarea persoanelor dispărute şi îmbunătăţeşte metodele de căutare a acestora prin eliminarea blocajelor administrative şi instituţionale.

De asemenea, reglementăm modalitatea de localizare sau urmările prin mijloace tehnice, de obţinere a datelor de trafic şi de localizare, dar şi modul în care trebuie să se desfăşoare cercetarea cirminalistică în domiciuliu, reşedinţă sau sediul unor persoane. Îmbunătăţim activitatea mecanismului Alertă Răpire Copil, un mecanism deja existent care are ca scop derularea unor proceduri de căutare a minorilor în regim de urgenţă şi cu resurse sporite atât în ţară, cât şi în străinătate. Prin toate aceste modificări legislative aflate deja în dezbatere publică ne propunem să reducem timpul de intervenţie, să aducem mai multă eficienţă în modul de acţiune a salvatorilor”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern, citată de Mediafax.

Premierul a adăugat că va solicita Parlamentului să adopte proiectul de lege în procedură de urgenţă.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut joi ministrului Justiţiei Ana Birchall să vină cu propuneri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât răpirea să fie mai bine definită, iar pentru cazurile grave să fie interzisă eliberarea condiţionată.

„La Ministerul Justitiei a fost demarata o analiză a legislaţiei penale în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave. Va fi realizat un pachet cu propuneri de modificare şi completare a legislaţiei privind mai multe aspecte. Interzicearea posibilităţii de eliberare condiţioanată pentru infracţiuni grave şi foarte grave, definirea mai clară a faptei de răpire, fenomen pe care-l constatăm din ce în ce mai des în ultimii ani faţă de persoane vulnerabile şi stabilirea prin lege a unor limite de pedeapsă mai mari” a declarat Viorica Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri