Un lung drum din bitum taie în două pădurea de coniferi. Două căprioare apar pentru câteva secunde în faţa maşinii care transportă curioşii în zona de excludere. Pentru câteva clipe, turiştii îşi pot imagina că sunt pe drumul spre o plajă, oriunde pe planeta aceasta, dar un checkpoint în care se află mai mulţi militari, trezeşte turiştii la realitate. Aici începe zona de excludere: 30 de km în jurul centralei nucleare de la Cernobîl și teritoriile puternic contaminate după accidentul nuclear din 1986, în Ucraina, la o aruncătură de băţ de Belarus.
Turiştii coboară din maşini şi aşteaptă să obţină permisul de intrare în zona de securitate.
Pe tricoul ghidului scrie «Follow me, and you will survive» / “urmaţi-mă şi veţi supravieţui”. Fiecare turist trebuie să semneze o hârtie că nimeni nu este responsabil în cazul în care vor exista probleme de sănătate. Braţele şi picioarele trebuiesc acoperite. Este interzisă îmbăierea în fântânile ori în orice apă ce poate fi găsită în jurul centralei.
Directorul general adjunct al Institutului de Cercetare în Securitate Nucleară din Franţa, Jean-Christophe Gariel susţine că nimeni nu îşi riscă viaţa petrecând o zi, sau chiar două, la Cernobîl.
Resturile reactorului 4 sunt păstrate într-un sarcofag, un înveliş metalic imens : 108 metri înălţime, 162 în lăţime, ar putea acoperi Stade de France. Este realizat din 36 000 tone de oţel.
Aici, pe 26 aprilie 1986, la ora 1h23 s-a produs cel mai grav accident din istoria energiei nucleare, otrăvind apa, pământul, oamenii, totul în jur. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord.
Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate sute de mii de persoane.
Dezastrul este reamintit în 2019 de succesul planetar obţinut de serialul, cu alură de documentar, Cernobîl, deja catalogat ca fiind cel mai bun din toate timpurile.
“Este sumbru locul”, susţine un turist venit din Olanda împreună cu amicii săi pentru a vedea cu ochii lor ceea ce înseamnă Cernobîl.
La fel ca ceilalţi turişti, olandezul are în mână un aparat care măsoară radioactivitatea spaţiului. La câţiva paşi de reactorul 4, aparatul indică 0,59 de microsievert pe oră, un nivel de două ori mai mare decât radioactivitatea naturală la care suntem de obicei expuşi. Ca o comparaţie, între 1986 şi 1987, doza medie acumulată de cei care au venit să lucreze aici a fost estimată la 100.000 microsievert.
«Nu ştiam nimic din toate acestea înainte să ma uit la serial», mărturiseşte o turistă venită din sudul Angliei.
Andrew, un tânăr de 30 de ani spune că a urmărit mini-serialul în cinci părți şi şi-a cumpărat imediat biletele pentru ca să vadă cu proprii ochi. La fel ca el, 40.000 de turişti au venit aici în primele şase luni din 2019, dublu faţă de anul trecut.
Un succes încurajat de autorităţi. Preşedintele ucrainean, proaspăt ales, a anunţat pe 10 iulie că spaţiul este, oficial, «zonă turistică».
Zona pare a fi un imens parc natural, în care mai apar clădiri abandonate, în care doar vegetaţia trăieşte.
Centrala nu a fost oprită definitiv decât în decembrie 2000. Din 1986 până în decembrie 2000, până la 9.000 de persoane au lucrat la centrala nucleară.
Ïn prezent, 5.000 de persoane continuă să lucreze aici căci cineva trebuie să asigure siguranţa sarcofagului, a centralei, securitatea în această zonă de excludere, a cazărmilor ce apaţin pompierilor şi a cantinei în care turiştii pot mânca. Angajaţii se rotesc, la fiecare două – trei săptămâni pentru a nu se expune prea mult radiaţiilor.
La trei km de centrală se află oraşul Prîpeat. La 36 de ore după explozie, cei 50.000 de locuitori erau invitaţi, prin intermediul difuzoarelor din oraş, să îşi abandoneze bunurile şi să se îmbarce în autobuze pentru a fi evacuaţi.
Astăzi, oraşul este în ruină, un oraş fantomatic folosit drept decor pentru filme care nu se termina niciodată cu bine. Pe interiorul clădirilor ce par că se vor prăbuşi dintr-un moment în altul, mai pot fi observate vestigii ale epocii sovietice. Printre clădiri pot fi văzute locuri de joacă în descompunere.
Liniştea este spartă de turiştii care îşi agită mâinile în căutarea reţelei de internet, pentru a partaja pe reţelele de socializare comoara proaspăt descoperită.
Ïn zona de excludere există 1.000 de spaţii de stocare a materiei radioactive şi a diverselor utilaje folosite pentru decontaminarea iniţială astfel că este nevoie de un ghid acreditat pentru cei care doresc să se aventureze în acest spaţiu.
După catastrofă, medicilor le-a fost interzis printr-un decret să explice moartea sau bolile provocate de radiaţii. Opacitatea regimului sovietic a împiedicat documentarea miilor de cazuri de cancer înregistrate în regiune ori a bebeluşilor morţi prematur precum şi rata scăzută a fertilităţii. O cifră ce nu va fi niciodată cunoscută, îşi încheie reportajul jurnalistul de la Le Figaro prezent în această zonă de excludere şi cel mai probabil fan al serialului Cernobîl.
