Caută
Close this search box.

Pianistul Davide Martello și-a anulat concertele din Germania, pentru a veni la protestul din 10 august

Davide Martello

Davide Martello, celebrul pianist german care a cantat in mai multe zone de conflict ale lumii si care a sustinut anul trecut un moment si in Piata Victoriei din Bucuresti, a anuntat ca si-a anulat mai multe concerte pentru a putea lua parte la manifestatia care urmeaza sa aiba loc pe 10 august.

Davide Martello a scris pe pagina sa oficiala de Facebook ca si-a anulat toate concertele din Germania pentru ca nu poate rata aceasta manifestatie.

„Imi pare rau ca sunt nevoit sa anulez urmatoarele concerte in Germania. Va fi o mare demonstratie pe 10 august la Bucuresti impotriva coruptiei din Romania. Anul trecut, la aceeasi demonstratie pasnica, fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene impotriva propriului popor si vreau sa-i ajut de data aceasta in asa fel, incat sa se ascunda in spatele pianului meu in caz ca fortele de ordine vor folosi din nou gaze”, este mesajul pianistului.

Anul trecut, pianistul, care a devenit celebru dupa ce, in 2013, a cantat in timpul protestelor din Piata Taksim din Istanbul, a venit in Romania si a cantat in Piata Victoriei pe 8 septembrie, la aproape o luna dupa protestul in urma caruia au fost raniti sute de romani.

Anul trecut, David Martello a purtat un tricou pe care era sigla comunitatii #Rezist, iar pe pian a asezat simbolic o masca de gaze, in amintirea celor intamplate pe 10 august 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri