Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că SUA sunt în prezent în măsură să desfăşoare o nouă rachetă de croazieră cu lansare terestră în România şi Polonia, un scenariu pe care îl consideră drept o ameninţare la care Moscova trebuie să reacţioneze, informează Reuters.

Putin, care s-a exprimat de la Helsinki unde efectuează o vizită, a declarat că Washingtonul şi-ar putea utiliza sistemele existente în România şi Polonia pentru a lansa această rachetă, ceea ce înseamnă că ar putea să o desfăşoare uşor şi rapid dacă ar dori.

„Lansările acestei rachete pot fi efectuate de pe sistemele de (lansare) amplasate deja în România şi Polonia. Nu trebuie să schimbe decât software-ul. Şi nu cred că partenerii noştri americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană în această privinţă. Aceasta implică noi ameninţări pentru noi la care trebuie să reacţionăm”, a spus Putin, citat de Digi24.

Pentagonul a declarat luni că a testat o rachetă de croazieră cu configuraţie convenţională care şi-a atins ţinta după mai mult de 500 km (310 mile) de zbor, primul test de acest tip de la încetarea tratatului istoric de dezarmare nucleară în această lună.

Testul efectuat de Pentagon ar fi fost interzis de INF, care interzice rachetele terestre cu o rază cuprinsă între 310 şi
3.400 de mile (500-5.500 km), reducând capacitatea ambelor ţări de a lansa un atac nuclear rapid.

SUA au declarat că nu au planuri iminente de a desfăşura noua rachetă terestră la bazele de lansare din Europa.

Rusia trebuie să răspundă într-un mod adecvat şi simetric la aceste ameninţări, a precizat Putin, citat de TASS, asigurând că securitatea Rusiei în contextul dezvoltării noii rachete de către SUA va fi asigurată în mod fiabil.

Rusia va dezvolta rachete cu raza medie şi scurtă de acţiune, dar nu le va desfăşura până când Statele Unite nu o vor face, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin într-o conferinţă de presă cu omologul său finlandez Sauli Niinistö.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =