Aproximativ 356 de imigranți care se află la bordul navei de caritate Ocean Viking vor fi debarcați în Malta și apoi relocați în mai multe țări europene, inclusiv România, a informat vineri Guvernul maltez, informează site-ul agenției DPA. Decizia vine după ce se anunțase că România nu va mai prelua imigranți, pentru că sunt suficient de multe țări care vor să îi ia.
Ocean Viking, operată de organizațiile SOS Méditerranée și Doctori fără Frontiere, este blocată de mai multe zile pe mare după ce i s-a refuzat accesul în Italia, informează mediafax.ro.
Imigranții vor ajunge în Malta, de unde vor fi transportați în Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia și România.