Caută
Close this search box.

Rusia avertizează SUA: Instalarea sistemului balistic în România este un lucru grav

vladimir putin

Administraţia Vladimir Putin somează Washingtonul să renunţe la planurile de înarmare, condamnând din nou sistemul antibalistic din România.

Surse militare citate de agenţia Associated Press şi de postul CNN afirmă că Pentagonul va testa în următoarele săptămâni un nou tip de rachetă care ar fi fost interzis prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Testul balistic va reprezenta reacţia SUA la încălcarea de către Rusia a Tratatului INF în ultimii ani, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului, citat de AP.

Departamentul Apărării din SUA a confirmat, vineri seară, că va dezvolta noi rachete sol-aer după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). „Departamentul Apărării va continua deplin dezvoltarea rachetelor sol-aer convenţionale ca reacţie prudentă la acţiunile Rusiei”, se arată într-un comunicat oficial al instituţiei.

Administraţia Vladimir Putin a condamnat vehement decizia SUA de retragere din Tratatul INF, cerând evitarea declanşării unei noi curse a înarmării. „Pe 2 august, Statele Unite au finalizat retragerea din Tratatul INF. Drept consecinţă, acest instrument încetează să mai aibă efect. Washingtonul a comis o gravă eroare. De mulţi ani, Washingtonul arăta o ignorare flagrantă a preocupărilor Rusiei privind conformarea cu Tratatul INF. Oricum, instalarea în baze militare americane din Europa a sistemelor de lansare MK-41 care au capacitatea de a lansa rachete cu rază intermediară de acţiune reprezenta deja o gravă încălcare a Tratatului”, a transmis Ministerul rus de Externe.

„Îndemnăm Statele Unite să renunţe la planurile de a desfăşura rachetele pe care le dezvoltă, şi despre care din nefericire se discută în prezent la Pentagon, şi să urmeze exemplul Rusiei în sensul aplicării măsurilor pentru garantarea stabilităţii şi predictibilităţii la nivel mondial. Altfel, Washingtonul va purta întreaga responsabilitate pentru exacerbarea tensiunilor în lume”, avertizează Ministerul de Externe de la Moscova, confirm agenţiei de presă Tass.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevedea interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump a susţinut că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

În replică la decizia SUA, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, în martie, un decret care prevede suspendarea şi eventual încetarea participării Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Vladimir Putin a avertizat că Rusia va adopta măsuri simetrice şi asimetrice dacă Statele Unite amplasează rachete atomice în Europa după anularea Tratatului (INF).

Alianţa Nord-Atlantică a catalogat drept „inacceptabile” afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin, care a ameninţat că Rusia ar putea ataca Statele Unite şi ţări europene care ar găzdui rachete nucleare americane.

Recent, Administraţia Vladimir Putin îl convocase pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri