Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan spune că oricare dintre cele două propuneri făcute de România pentru postul de comisar ”au mari șanse” să fie respinse la votul Parlamentului European și cere premierului Viorica Dăncilă să le retragă și să vină cu propuneri de comisari cu care se poate obține o poziție de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Dăncilă a trimis Comisiei Europene o scrisoare cu propunerile României pentru funcția de comisar european, și anume pe europarlamentarii PSD Dan Nica și Rovana Plumb, au declarat surse politice pentru Mediafax.
”Prim-ministrul Dăncilă riscă reputația internațională a României. Cu actualele propuneri de comisar european, șansele României de a obține postul de vicepreședinte al Comisiei Europene sunt nule. Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a făcut două nominalizări proaste pentru funcția de comisar european din partea României, care provin din două grupări diferite ale PSD. Viorica Dăncilă, președinte al PSD, a făcut aceste nominalizări doar pentru a-și asigura sprijinul acestor grupări din cadrul partidului”, spune Mureșan.

Potrivit europarlamentarului liberal, candidații la funcțiile de comisari europeni vor fi audiați în Parlamentul European, aceste audieri sunt publice, iar candidaturile slabe, precum cele propuse de Viorica Dăncilă, au mari șanse să fie respinse la votul Parlamentului, ceea ce reprezintă o pată neagră pentru imaginea României în Europa.

În plus, cu aceste nominalizări, șansele ca România să obțină un post de vicepreședinte al Comisiei Europene sunt nule.

Mureșan amintește că, începând cu extinderea Uniunii Europene către Europa de Est, la 1 mai 2004, țările din regiune au deținut în permanență funcții de vicepreședinți în cadrul Comisiei. Estonia a avut de trei ori funcția de vicepreședinte, Slovacia, de două ori, iar Bulgaria și Letonia, câte o dată.

”România nu a deținut încă funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, de aceea Guvernul României are tot dreptul să ceară această funcție pentru țara noastră”, declară liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =