Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Rogers Cup (Toronto, Canada), vineri, după ce a învins-o pe rusoaica Svetlana Kuznetsova (198 WTA), scor 6-2, 6-1.

Spre deosebire de primul meci de simplu de la Rogers Cup, miercuri, când Halep a obţinut o victorie dramatică în faţa lui Jennifer Brady, românca a avut parte de un meci rapid şi o victorie categorică, potrivit Mediafax.

Halep şi-a ridicat nivelul de joc simţitor şi nu i-a dat nici o şansă fostului număr doi mondial din ierarhia WTA. În primul set, eleva lui Daniel Dobre a câştigat de două ori pe serviciul adversarei şi s-a impus cu 6-2, după aproximativ 35 de minute.

În setul secund, Simona Halep a avut mici dificultăţi doar în primul game, când Kuznetsova a avut două şanse de break, nefructificate însă de rusoaică.

Ulterior, campioana de la Wimbledon a jucat excelent şi s-a impus cu 6-1. Partida s-a încheiat după o oră şi şase minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =