Caută
Close this search box.

Siria: 16 civili ucişi în lovituri aeriene ruseşti şi ale regimului

siria

Lovituri aeriene efectuate de regimul de la Damasc şi aliatul său rus, care continuă ofensiva contra jihadiştilor şi rebelilor în nord-vestul Siriei, au ucis 16 civili, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia France Presse.

Dintre aceste victime, 12 civili – printre care şase copii – şi-au pierdut viaţa în bombardamentele forţelor aeriene ale preşedintelui Bashar Al-Assad asupra unor cartiere de locuinţe din oraşul Maarrat al-Numan, în provincia Idlib, potrivit OSDO.

Această localitate se află pe autostrada strategică ce face legătura între capitala Damasc şi marele oraş Alep din nord ţării, ambele sub controlul autorităţilor.

O parte din provincia Idlib (nord-vest) şi zone limitrofe din provinciile Alep şi Latakia rămân dominate de jihadiştii din Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o grupare paravan pentru Frontul Nusra, care are legături cu Al-Qaida. În zonă, sunt prezente, de asemenea, grupări rebele proturce.

Susţinute de aviaţia rusă, forţele regimului au cucerit în ultimele zile mai multe localităţi, continuând ofensiva la sol lansată la 8 august, după patru luni de bombardamente aproape zilnice.

Mai devreme în cursul zilei de miercuri, regimul de la Damasc sau aliatul său rus au desfăşurat lovituri aeriene în regiunea Sheikh Maghar, în nord-vestul provinciei Hama, în apropierea unui post de observaţie al armatei turce, a informat OSDO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri