Sfânta Liturghie este oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii Nicula de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi de mitropolitul de Rwanda şi Burundi, IPS Innocentios Byakatonda.

Mii de credincioşi înconjoară biserica în genunchi sau se roagă la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Credincioşii cred că, dacă înconjoară de trei ori biserica, vor aavea ei și familiilor lor sănătate și binecuvântare de la Maica Domnului.

Sfânta icoană a Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în anul 1681. Ea s-a pictat la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic.

Cu penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane, dintre care se păstrează unele până în zilele noastre. Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la mănăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită “Dulcea sărutare’’, iar cealaltă în biserica sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia, cea mai renumită, cea mai iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri, este cea de la Mănăstirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătoare au depăşit demult graniţele ţării şi bisericii noastre româneşti, fiind, fără îndoială, numărată şi venerată între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei universale.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine, încadrată în categoria odighitria (îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe duhovnicească, scrie publicația Cuvânt-ortodox.ro.

Cum a lăcrimat icoana Maicii Domnului de la Nicula

Mângâierile, alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului credincioşilor-locuitori ai satului Nicula nu au fost probabil cunoscute de către autorităţile oficiale habsburgice, care stăpâneau pe atunci Transilvania.

La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena, vestita capitala imperiului. Militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula şi în împrejurimi, mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a întâmplat că la acea dată, mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnului cu Pruncul lăcrimând. Au încremenit în faţa minunii şi au alergat la preotul ortodox al satului, părintele Mihail, spunându-i minunea. Acesta a venit în grabă şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii.

Vestea s-a răspandit cu iuţeala fulgerului, căci în ziua de 22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile. Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari de lacrimi, mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură, iar altele rostogolindu-se-n jos, până la pământ.

Această minune a lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săptămâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori.Între aceştea sunt nobili români şi maghiari, simpli ţărani, ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului, Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile amintite, istoria consemnează douăzeci şi opt de martori care au depus mărturia lor cu jurămant.

La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc. Într-o procesiune impresionantă, desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezente  atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit. Din cauza unei puternice revolte a locuitorilor niculeni şi a celor din împrejurimi, contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula în ajunul praznicului Bunei-Vestiri – 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată, până ce curtea de la Viena urma să ia o decizie în privinţa ei. Împăratul de la Viena a hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă să nu fie nici a sătenilor, nici a guvernatorului, ci că se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice lege. Acest loc hotărât de Dumnezeu şi Sfânta Sa Maică, prin împăratul de la Viena, a fost biserica sfintei mănăstiri Nicula, unde se păstrează până în prezent. Prin aşezarea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această manăstire va deveni o reşedinţă aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sud-estul Europei.

În vremuri grele, mai ales, dar şi de bucurie, Maica Domnului a fost alături de smeriţii călugări şi zecile de mii de credincioşi care se îndreaptă spre sfânta ei icoană, cu ajutorul ei nepreţuit. Din cauza pericolului străin, în perioada anilor 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ. Din 1948 până la 31 ianuarie 1962, a fost din nou ascunsă de către călugării uni[a]ţi.

A fost gasită de către părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în locul numit Lunca Bonţului, unde a stat ascunsă vreme de paisprezece ani. Icoana a fost dusă acolo, împreună cu odoarele mănăstirii de către călugării greco-catolici, care la plecare au ars şi arhiva mănăstirii. Sfânta icoană a fost zidită in geamul casei lui Vasile Chezan, zis Moşuţul, tatăl unuia dintre călugări uni[a]ţi. Găsită, a stat în mănăstire doar câteva ore pentru că a fost ridicată de organele comuniste de securitate şi transportată la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe.

După o restaurare, executată între anii 1990-1991 care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, a părăsit Clujul, revenind la Nicula într-o procesiune impresionantă din ajunul praznicului Bunei–Vestiri la 24 martie 1992.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =