Caută
Close this search box.

Soluţionarea contestaţiilor la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a a fost modificată

Modalitatea de soluţionare a contestaţiilor la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a de anul viitor a fost modificată, astfel încât dacă se constată o diferenţă de notare mai mare de un punct între evaluarea iniţială şi cea de după contestaţie, lucrarea va fi evaluată de o a treia comisie, potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a aprobat calendarul, respectiv metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) în anul şcolar 2019-2020. Ordinul de ministru aferent (4.916/2019) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 712/29 august 2019 şi pe edu.ro, se arată într-un comunicat trasmis, vineri, de MEN.

„Principalul element de noutate îl reprezintă intervenţia asupra modalităţii de soluţionare a contestaţiilor cu scopul de a optimiza procesul de evaluare. Mai exact, «în cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluarea iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii numeşte o a treia comisie formată din alţi doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii»”, arată MEN, citat de News.ro, precizând că anterior intrării în vigoare a noii metodologii era luată în considerare o diferenţă de 1,5 puncte.

De asemenea, este inclusă în mod explicit în metodologie precizarea că Regulamentul (UE) 2016/679 – Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) se aplică în mod corespunzător.

Probele scrise se vor desfăşura după următorul calendar: 15 iunie 2020: Limba şi literatura română; 17 iunie 2020: Matematică; 18 iunie 2020: Limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru 22 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia în 27 iunie, cu afişarea rezultatelor finale.

Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 2 – 5 iunie 2020. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2019 – 2020, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia în 5 iunie 2020.

Media generală obţinută de candidaţii care susţin Evaluarea Naţională intră în alcătuirea mediei de admitere în învăţământul liceal de stat, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu. Metodologia şi calendarul admiterii se aprobă prin ordin separat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri