Caută
Close this search box.

Tatăl Alexandrei a trecut la o stradă de aceasta, când o căuta

Tatăl Alexandrei a povestit la Antena 3 că în timp ce își căuta fiica a fost foarte aproape de locul în care fata era sechestrată.

„Ce mă căiesc eu este pentru că am trecut la o stradă de ea – noi am fost pe Decebal, ea a fost pe Craiovei. Asta mă voi căi toată viața mea, dacă e să nu o găsesc”, a mărturisit bărbatul.

Ioan Măceșanu a mărturisit că a spart mai multe uși ale unor case în care bănuia că s-ar putea afla fata.

„Am mers devreme la adrese, joi. Acolo pe Decebal am intrat la doua case. Am spart ușile pentru că eram dornic să-mi găsesc fata. Eram în stare să trec prin foc numai să o găsesc.

Dezamăgirea a fost foarte mare. Dacă apelul a fost la 11.05, noi am ajuns pe la 11.15… În acea noapte am stat la poliție până la ora 02.00 după care mi s-a spus să plec acasă, să mă odihnesc și dimineață să fiu acolo”, a povestit Ioan Măceșanu.

Ioan Măceșanu, tatăl Alexandrei Măceșanu, a spus, într-o declarație de presă, că are încredere că fiica sa este încă în viață.

„Vorbim cu ea în fiecare seară, nu că vorbim la telefon, dar vorbim cu ea, ne rugăm în fiecare oră. Vom crede până în ultima speranță”, a spus el.

Ioan Măceșanu, tatăl Alexandrei, a declarat, la Antena 3, că el a spart ușile la perchezițiile la două adrese la care mersese cu polițiștii după apelurile fiicei sale la 112.

Întrebat de ce el a făcut asta și nu polițiștii cu care era, Ioan Măceșanu a răspuns: „pentru că eram dornic să găsesc fata, poate am fugit mai repede”. El a adăugat că nu și-a pierdut încrederea și crede că fiica sa este în viață.

Într-un interviu la Antena 3, Ioan Măceșanu a povestit că familia s-a alarmat în momentul când Alexandra, care plecase dimineața la Caracal, nu a mai răspuns la telefon. „Soția mea mi-a că nu răspundea la telefon. Ne-am dat seama că e ceva. Telefonul a fost închis”, a spus el.

A mers la Poliție, miercuri, în seara dispariției, pe la ora 20:30. Întrebat dacă el consideră că din acel moment trebuiau să înceapă căutările, a răspuns că așa ar fi trebuit, dar „zic (polițiștii-n.r.) că o să apară, că așa sunt fetele”.

Chiar dacă a fost în timpul zilei de joi la două adrese la care s-au făcut perchezițiile, Ioan Măceșanu a fost chemat să asculte vocea din apelul la 112 abia la ora 23. „Poate au fost prea duri s-o găsească, poate le-a scăpat”, a încercat să explice el situația. După acel moment, a precizat, a stat la poliție până în jurul orelor 2-3 dimieața când a fost rugat să plece acasă și să revină la ora 5.

Ioan Măceșanu a povestit că Alexandra era un copil vesel, muncitor, învăța bine și visul ei era să devină polițistă.

„Știu că e o fată puternică. Dacă o dată a sunat la 112, cred că va mai suna o dată”, a mai spus el, convins că fiica sa este în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri