Am văzut startul campaniilor pentru Cotroceni.
Cam tot ceea ce trebuie să se întâmple, s-a consumat. Ultima scenă s-a focalizat pe ieșirea de la Guvernare a partidului lui Tăriceanu și renunțarea la visul de a deveni președintele țării Oricum, nu contează, locul său în politică pare un capitol încheiat.
Jocurile sunt făcute, chiar pe fundalul unei tragedii adevărate, pe care o traversează acum România. Una dureros de nemanufacturată, o agonie teribilă la capătul unui telefon. În urmă cu o lună, Alexandra a cerut statului ajutor, a implorat să-i fie salvată viața. Iar statul a tăcut.
Sper ca nota de plată a acestui stat impotent să fie plătită de toți politicienii.
Să fie plătită de Viorica Dăncilă, cu povestea ei de om simplu. Adevărata femeie simplă care a plecat de jos și a ajuns în fruntea Guvernului. Dar numai în România se putea întâmpla acest lucru. Nu are rost să repunem în spațiu public circumstanțele prezidențiabilei PSD, o va face opoziția, dacă se va pricepe. Cu toate că avem toate datele să credem că sunt puțini politicieni de soi care înțeleg despre ce e vorba în politica românească, tot mai sperăm că lucrurile se vor îndrepta.
Trebuia să încep cu Klaus Iohannis, pe care toată lumea îl dă ca președinte deja votat. Dacă ar fi să credem poveștile, vizita la Casa Albă i-a asigurat voturile românilor. Sau a accentuat povara de a se echilibra pe puntea euroatlantică, extrem de subțire în 2019. Și-a decepționat dușmanii că nu a dat fuga în Germania, după ce s-a întâlnit cu Trump. Dar nimeni nu știe ce a vorbit la telefon cu Merkel și nici nu cred că se va afla vreodată. În fond, Iohannis reprezintă povestea omului de succes, care știe să se eschiveze magistral în fața evidențelor.
Mircea Diaconu este simbolul actorului dramatic care vrea să joace rolul vieții sale. Nu cred că îi va ieși, locul său e în lumea filmului. Nici măcar în Parlamentul European nu și-a găsit rostul, am văzut acolo că stăpânea scenariul.
Dan Barna ar putea convinge în altă Românie. Spre necazul multora, care-l acuză de neomarxism, de amatorism sau chiar de corupție (e profund ridicolă acuzația de corupție, până și pentru cei care au promovat-o), Barna are un scop politic. E singurul care știe să-l definească. Fără doar și poate, este prototipul omului nou în politica dâmbovițeană. Mă feresc să fac prognosticuri, pur și simplu nu știu dacă va reuși să intre în turul doi.
Candidatura lui Theordor Paleologu va aduce un plus cultural în cursa prezidențială. Dar și un plus de imagine europeană pentru versatul Traian Băsescu, care știe exact ce vrea de la această campanie. Și mai ales cum va valorifica cu imaginea intelectualului rafinat, autentic, școlit la Sorbona.
Despre restul candidaților, vor scrie alții. Personal, abia aștept să aud discursurile lui Paleologu.
