Caută
Close this search box.

Trump îşi anulează vizita în Polonia din cauza uraganului Doria

trump

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Doria, care se va apropia la sfârşitul săptămânii de coastele Floridei, notează AFP.

„Pentru a permite ca toate mijloacele statului federal să se concentreze asupra furtunii care vine, am decis să îl trimit pe vicepreşedintele nostru, Mike Pence, în Polonia în locul meu în acest weekend”, a declarat Donald Trump la Casa Albă.

Preşedintele american era aşteptat duminică la Varşovia pentru ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care a început la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste asupra Poloniei.

Săptămâna trecută, Donald Trump şi-a anulat o vizită prevăzută la Copenhaga la începutul lui septembrie, precum şi o întrevedere cu premierul danez, Mette Frederiksen, pentru că aceasta a refuzat să vândă Groenlanda Statelor Unite.

Uraganul Doria, în prezent în Caraibe, ar urma să crească în intensitate şi să atingă coasta de sud-est a Statelor Unite probabil duminică seara. El ar putea fi clasat în categoria patru pe o scară de cinci, mai scrie AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri