Cât – și cum – ne mai rabdă Pământul – pare să fie motto-ul Raportului special GIEC asupra situației climatului Planetei. (GIEC fiind un grup de experți din aproape două sute de țări, reuniți sub auspiciile ONU.) Cohorta multinaționala de specialiști a luat în calcul “schimbările climatice, deșertificarea, degradarea/gestiunea pământurilor, securitatea alimentară și fluxul de gaze cu efecte de seră asupra ecosistemelor terestre” etc. etc. pentru a evalua șansele de supraviețuire a omenirii pe o planetă tot mai solicitată, mai neocrotită și mai secătuită.

Și s-a ajuns la concluzia că “pentru a putea hrăni, cu resursele planetei, zece miliarde de oameni, (cât se evaluează că va avea lumea în 2050 – n.n.), va trebui să adoptăm un regim alimentar sănătos, pe bază de plante, să reducem risipa alimentară și să investim în tehnologii care reduc impactul asupra mediului”. Mai pe scurt, mai pe șleau spus, să avem grijă de aerul și de solul planetei, reducând drastic gazele cu efect de seră și protejând solurile. Iar pentru aceasta, trebuie operate schimbări până în viață noastră de zi cu zi, de la hrana cea de toate zilele la pământul pe care călcăm.

Asemenea preotilor creștini care laudă virtuțile postului, specialiștii ONU atrag atenția că, și din punctul lor de vedere, carnea, ouăle și produsele lactate dăunează, fiecare în felul lor, mediul în care ne ducem viața. Căci animalele domestice produc cantități enorme de metan și, în plus, obligă la despăduriri, adică la dispariția arborilor care absorb bioxidul de carbon din atmosferă. Iar “agricultura industrială” consumă cantități masive de apă. Înțelept ar fi, de aceea, ca hrana noastră să conțină cât mai mult produse naturale, fără îngrășăminte și pesticide sau alte chimicale, legume în cantități și sortimente cât mai generoase și, în același timp, cât mai puțin carne, lactate, zahăr. Faptul că sistemul alimentar mondial contribuie cu aproape o treime la emisiile mondiale de gaz cu efect de seră (mai ales prin creșterea animalelor, cultură orezului și utilizarea îngrășămintelor) ne trimite spre schimbarea propriilor obiceiuri alimentare ale fiecăruia.

Iar pământul, ca și aerul, nu rabdă nici el orice și oricât. Agronomul francez Dominique Arrouays pledează de-a dreptul poetic pentru ocrotirea sănătății pământului: ”Solurile sunt epiderma Terrei. Sunt în centrul marilor provocări mondiale numite securitatea alimentară, deșertificarea și schimbarea climei. Solurile sunt la baza a peste 95 la sută din alimentația noastră. Ele ne filtrează apele și contribuie la reglarea și atenuarea schimbărilor climei. Sunt și un imens rezervor de biodiversitate. Dacă degradăm solurile, punem în pericol echilibrul planetei. Solurile trebuie ocrotite și considerate ca o resursă naturală fără de care viața nu poate fi concepută, la fel ca apă pe care o bem și ca aerul pe care îl respirăm”.

Și nu doar agronomii pledează pentru revenirea la agricultura tradițională, cea moștenită din moși-strămoși și la abandonarea “agriculturii industriale”. Liderul principalului sindicat al agricultorilor din Franța, Christiane Lambert, militează pentru o “o agricultură a la francaise, adica una diversificată și care să protejeze solurile”. Climatologii inventariază marile provocări climatice ale momentului care produc anual pierderi de ordinul sutelor de miliarde de dolari: “ creșterea nivelului mărilor, distrugerea recifelor coraliene, topirea ghețurilor arctice, distrugerea biodiversității, diminuarea recoltelor, recurența valurilor de căldură și a ploilor torențiale…”. Iar istoricii amintesc că, de-a lungul generațiilor, lucrătorii pământului de pretutindeni au selecționat cu grijă soiurile animale și vegetale adaptate nevoilor gospodăriilor lor”. Din păcate, însă, adaugă ei, “de la sfârșitul secolului al XIX-lea, această tendință și-a inversat cursul și laboratoarele s-au lansat în cercetări asupra plantelor cu randament înalt”, iar pentru aceasta au apelat tot mai mult la produse fitosanitare și amendamente chimice, ceea ce a dus la împuținarea diversității, a calității și sănătății speciilor, care devin tot mai artificiale, mai puțin gustoase și mai dăunătoare.

“Următorii zece ani vor fi decisivi”, pentru o schimbare în bine a calității vieții pentru om și pentru planetă – avertizează raportul GIEC.

Citeste și: Onoarea pe înțelesul tuturor

119 Vizualizări

2 COMENTARII

  1. Premise
    Majoritatea oamenilor sunt „pro”, atunci cand sunt tineri.
    Cand devin „mai” maturi, invata si conjunctia („si”), si disjunctia („sau”), si implicatia („daca…atunci”) sau echivalenta („daca si numai daca”). Decizia logicii matematice depinde de un algoritm care poata fi in masura sa stabileasca daca „formula propozitionala” adoptata este adevarata in orice interpretare, reprezinta o contradictie sau este realizabila. Metodele „corecte” de deductie ajung, de cele mai multe ori sa fie demonstrate prin „reducere la absurd”, „contrapozitie”, si mai putin prin „demonstratia directa”, care reuneste premisele. Deasupra formulelor, uneori, deductiile formale manipuleaza simbolurile, utilizand „cateva axiome si scheme de gandire”. „Prostii” cu sens, ca in relatiile binare, care formalizeaza si generalizeaza notiuni precum, „mai mare ca”, „egal cu”, „divide pe”, etc.. Ordonarea „multimilor” tine mai mult de o „colectie de obiecte” si mai putin de fiinta, dar „axioma alegerii” este necesara. Si nu de putine ori, „alegerile” exprima mai multa entropie decat „logica matematica”.
    Cand „se instaleaza” ireversibil in „maturitate”, adevarul sau contradictia devin „formule propozitionale” oarecum golite de sens sau supralicitate, prin puterea lor, nemailasand nici un interspatiu care sa permita, nici renuntarea si nici speranta. Vidul lumii si nevoia de Dumnezeu, raman logic si matematic, singurul lor „realizabil”.

    Scurt „indreptar” inceput cu prepozitia „pro”
    A fi cinstit, onest, integru, loial, tine de teoria educationala, exprimand un „laic” inclinat spre simplitate, modestie, corectitudine, un adjectiv al umilintei, credincios, aproape „religios”, curat, aproape „sfant”. In fapt, aceste teorii nu pot tine de „specia” umana, fiindca „probele” care ar confirma acest „adevar”, pot fi sustinute doar la nivel de „incercare”. Ele au fost si sunt si lipsite de orice finalitate care sa defineasca vreun „intreg”.
    Noi vrem sa producem, dar bunurile materiale, pentru „a exista”, cu unele exceptii nestandardizate si din ce in ce mai rare, nu mai au nevoie de aportul nostru. Poate doar pentru „sinele teoretic”, in noptile de veghe, ca rezultat al inmultirii a doi factori, numere, marimi scalare sau vectoriale (sic). Oricum, ca roman, am incredere in Andreea Marin.
    Centrul „de comanda”, aflat in partea din fata a „navei”, la „prora”, acolo unde noi nu mai avem demult „acces” (cu exceptia catorva „semizei”), se „manifesta” prin legi, decrete, ordonante, care ne restrang, an dupa an si secunda dupa secunda, „dreptul de a aspira”. La „prova”, totul este vechi, tocit si imbacsit de amintirea (cosmarul) sau prezenta foamei, fizice sau emotionale, care ne inunda viscerele cu „suplimente gonflabile” si sufletele cu o „proza amara”. In acest interspatiu, din ce in ce mai limitat de intruziunea manifesta, am inceput sa experimentam extremele, ori renuntarea (izvorata din pierdere, boala, tacere, tradare, iremediabil), ori comportamentul quasi`satanic, (izvorat din dorinta animalica, divergenta, salt peste etape, incultura – superficialitate, neputinta). Contradictoriu si autodistructiv.
    Nu cred ca astazi mai avem „evaluatori” pentru lipsa de inteligenta si judecata, negandu-se implicit si „astfel”, existenta prostiei. Profanul urmareste la fiecare colt de strada, face sa orbecaim sub „clarul zilei”, furisandu-se insidios prin „ecranele” care sunt existenta si alinare. Alienarea nu mai tine de balamuc, ci de civilizatie. „Valorile” nu mai sunt atestate de academii, ci sunt „negociate” la colt de „atheneu”, precum „esafodul thermidorian”.
    Procesele de astazi nu mai au legatura cu o „succesiune de operatii, de stari sau de fenomene prin care se efectueaza sau se produce o transformare”. Cu „ochii mintii” noastre, noi le percepem maladiv, ca „actiuni justitiare”.
    „Profetii” nu mai au puterea de altadata. Oricat s-ar „osteni” astazi prin chilii rupestre, bantuiti de „har” si „boala copiilor”, nu mai pot face fata modernitatii, tehnologizarii si postmodernitatii. Ei se adresau, preponderent sau total, „prostimii”. Ori astazi, ori nu mai exista „prosti” ori nu mai exista „evaluatori” ai prostiei. Ceea ce impune logic si matematic ca „profetismul” este cel putin „in declin”, sau mai real, nu mai poate fi „accesat”.
    Profilul, conturul chipului nostru, privit „dintr-o parte”, ne mai reprezinta „sinele”? Omul cultural de astazi este „doar” „suma organica a unor realitati specifice anterioare?, in noi mai traieste, „in pulsiunile simbolice ale unui subconstient individual sau colectiv, omul medieval sau antic”? Omul „vechi se „mai ascunde” in „cel nou”, determinand dinlauntru individualitatea? Adica, istoria toata, a luat astazi „chipul nostru”? Vai. Relativismul, divertismentul, „consumismul cultural” actual, „setea de a fi doar prezenta” si nevoia autoabandonului, confruntat cu „abisul prezentului”, poate fi numit alfel decat o prabusire catastrofala a standardelor si exigentelor culturale in epoca postmoderna, precum marxismul pentru Sartre? „Chipul nostru” (in realitatea lui sumbra) este unul, vadit mai depreciat decat ipoteticul chip al Mantuitorului, de pe „giulgiul din Torino”. „Ispitele” modernitatii, „instrumentalizarea (prin specializare) si reducerea la util (prin reducerea oricarei valori la aspectul ei practic), a subminat prestigiul culturii generale, prin „mitul” specializarii”, spunea H.R. Patavievici in lucrarea „De ce nu avem o piata a ideilor”.
    Spicuiesc, in continuare, alaturi de Iulia Sidon, din cartea de eseuri a lui Mario Vargas Llosa, numita „Civilizatia spectacolului”, mai intai despre notiunea de „civilizatie”:
    „Ce înseamnă civilizația spectacolului? Civilizația unei lumi în care primul loc pe scara valorilor îl ocupă divertismentul și în care a te distra, a scăpa de plictiseală, e pasiunea generală. Acest ideal de viață e perfect legitim, desigur. Numai un puritan fanatic le-ar putea reproșa membrilor unei societăți că vor să dea puțină culoare, amuzament, umor și distracție unor vieți închistate de obicei într-o rutină deprimantă și, uneori, abrutizantă. Dar să faci din tendința naturală de a te simți bine o valoare supremă are consecințe neașteptate: banalizarea culturii, generalizarea frivolității și, în sectorul informativ, proliferarea unui jurnalism iresponsabil dedicat bârfelor și scandalului.”
    Despre cultura:
    „Era o busolă, o călăuză care-i ajuta pe oameni să se orienteze în hățișul cunoașterii fără să-și piardă direcția și știind, mai mult sau mai puțin limpede, în mersul lor continuu, ce priorități aveau, diferența dintre ce e important și ce nu e, dintre drumul principal și abaterile inutile. Nimeni nu poate ști totul despre tot – asta nu a fost posibil nici înainte și nu e nici acum -, dar cultura îi ajuta omului cult măcar cât să stabilească niște ierarhii și niște preferințe în câmpul cunoașterii și al valorilor estetice.”
    Despre educatie:
    „Filozoful francez (n: Michel Foucault) susține că, asemenea sexualității, psihiatriei, religiei, justiției și limbajului, învățământul a fost dintotdeauna, în lumea occidentală, una dintre acele ”structuri de putere” ridicate pentru a reprima și îmblânzi societatea, aplicând subtile, dar extrem de eficace metode de supunere și alienare, cu scopul de a perpetua privilegiile și puterea grupurilor sociale dominante.”
    Despre erotism:
    „Mă tem că, în loc să-i elibereze pe copii de superstițiile, minciunile și prejudecățile care, în mod tradițional, au înconjurat întotdeauna sexul, atelierele de masturbare îl vor face și mai trivial decât l-a trivializat deja civilizația vremurilor noastre, până într-acolo încât vor ajunge să-l transforme într-un exercițiu lipsit de mister, disociat de sentiment și de pasiune, privând astfel generațiile viitoare de o sursă de plăcere care a inspirat atât de profund, până acum, imaginația și creativitatea oamenilor.”
    Despre putere, intre cultura si politica:
    „Rădăcina fenomenului se află în cultură. Mai bine zis, în banalizarea prin ludic a culturii dominante, în care valoarea supremă este acum să distrezi și să te distrezi, lăsând deoparte orice altă formă de cunoaștere și orice ideal. Oamenii răsfoiesc ziarul, se duc la cinematograf, deschid televizorul sau cumpără o carte ca să se simtă bine, în sensul cel mai simplu al cuvântului, nu ca să-și bată capul cu griji, probleme, îndoieli. Totul pentru a fi distras, pentru a uita de lucrurile serioase, profunde, neliniștitoare și dificile și a se abandona unei distracții ușoare, agreabile, superficiale, vesele și stupide, pur și simplu. Și există oare ceva mai distractiv decât să tragi cu ochiul la intimitatea aproapelui, să surprinzi în chiloți un ministru sau un parlamentar, să afli despre excesele sexuale ale unui judecător, să descoperi mocirla în care se scaldă cei ce treceau drept respectabili și erau considerați modele?”.
    Despre religie:
    „Atunci când religia și statul se confundă, libertatea dispare iremediabil. […] Un stat laic nu e dușmanul religiei; e un stat care, pentru a apăra libertatea cetățenilor, a mutat practica religioasă din sfera publică în locul potrivit pentru ea, adică în viața privată.” Sa multumim, cu totii.
    Profitul (ca notiune si sens) are in el ceva, aproape abstract, diferentiat in functie de varsta, „masura” si „fapte”. Profitul pare sa aiba nevoie de rivalitate – prestigiu personal – motivatie, curaj si „solutii de avarie”. Profitul nu implica sentimente, el este o permanenta lupta cu „limitele” si „slabiciunile”, cu arme „la vedere” sau disimulate. Profitul reprezinta cea mai „eroica”, intolerabila si egocentrica forma de a castiga si ultimul „curaj” de a nu darui.
    Prohod – „In ciuda protestelor de strada, instalarea noului presedinte al SUA a fost vazuta de departe, ca o sarbatoare a democratiei.” N-a fost in vinerea Pastilor iar singura „patima” s-a referit, probabil, la acool. Au inceput „slujbele” cu subiecte pripite, neetaland insa nici cati nu au murit la Cernobal, sub capacele de plumb si carcasele de beton, dar nici cati „democrati” mai „traiesc” in SUA, sub „cizma” republicana. Unii spun ca „prohodul” se canta in SUA pe toate registrele vocale, bas, bariton, tenor, alto sau chiar soprana, dar nimeni nu „rupe tacerea” asupra „destinatarului final”. Restul e distractie si umor politic pe twiter. Altii spun ca chiar ca „democratii” nici nu mai exista si ca stanga neomarxista imberba, instiga la revolutie in chiar sanctuarul consacrat al neoimperialismului si al dreptei „profitoare”.
    Se spune despre Dumnezeu, ca El isi indeplineste intotdeauna „promisiunile”. Numai ca promisiunea facuta de Iahweh acelor entitati nou create, respectiv Adam, omul si „nurlia”, Eva, a fost destul de repede uitata, chiar si de Creator, prin invocarea”pacatului” si izgonirea acestor „fiinte perfecte” din „supraperfectul” areal. Ma intreb insa, frustrarea, dementa divina, de a-si arunca „unicele creatii identice” in „jungla” din afara Edenului, si „uitand” de ele, fara a „crea” (ca doar putea, la El era „puterea” si „creatia”) din nou, un „cuplu” mai „reusit”, mai „imbracat”, mai „corect” si mai „obedient” in abordarea „responsabilitatilor” referitoare la stigmatul prostiei vesnice (ca si „curatie”), necesara, „omului” Dumnezeu, reprezinta respectarea unei „promisiuni”? Ulterior, masoretii s-au intrecut pe ei sau ne-au „intrecut” pe noi, cei care aplaudam.
    Existenta noastra, binele sau raul, viata sau moartea, fericirea sau regresul mental, satietatea sau foamea, liber – profesionismul sau gradul „de ocupare” al creierului, dragostea falsa sau ura (ca slabiciune), bogatia sau saracia, actiunea sau lenea, castigul sau pierderea, realismul sau dementa (chiar daca situate pe acelasi „palier”), cam tot ce reprezinta „importanta” noastra, este, din fericire, masurat in „procente”. Asa, ca sa „retinem”, ca una e` binele individual, si alta raul colectiv, ca una e viata ta, si alta moartea tuturor, ca una e fericirea ta, si alta alienarea intregii societati, ca una e indestularea ta, si alta foamea persistenta de pe cinci continente, ca una este libertatea ta de a nu reactiona, si alta este nevoia de luciditate, ca una este sa accepti uratul, si alta este sa urasti frumosul, ca una este sa fii „bogat” in saracie, si alta sa fii „sarac”, dormind pe o saltea de bani, ca una este sa te scoli la sase dimineata, si alta este sa te culci la sase dimineata, ca una este sa castigi un leu, si alta este sa pierzi totul, ca una este sa intelegi lumea, si alta este doar sa ti-o inchipui, „rasfoind” presa.
    Notiunea de propasire tine de individ, este acceptata in mod general atunci cand ne referim la „neam”, sau poate fi extinsa si la „lume”? Si asta cand, astazi?, cand politica adevenit „din mijloc, cale”?, cand educatia nu mai este despre valori, ci despre informatii?, cand justitia nu mai este despre dreptate si adevar ci despre aplicarea legilor?, cand legile nu mai educa ci normeaza stari de fapt?, cand democratia nu mai tine de individul protejat de stat ci de statul protejat de individ? – interpretari personale ale unor idei cuprinse in articolul „Centenarul timpului pierdut sau Centenarul confortului nedatator de virtuti, valori si principii”.
    Scuze pentru unele „insertiuni” non-gramaticale. Ele au „crezut” ca ajuta la o sectionare a frazelor lungi, pentru o mai buna intelegere a „momentelor”.
    Despre perspective
    Voi continua.

  2. „Maxime”
    „Am intrat într-o eră care va favoriza radicalismul în detrimentul moderaţiei, stânga în detrimentul dreptei….”. „Democraţia liberală este în declin dintr-un motiv (…) Democraţia a reuşit cu succes să înlăture barierele comerciale, să protejeze drepturile omului şi să dezvolte societăţi deschise. Însă inabilitatea de a gestiona consecinţele sociale şi economice ale acestor politici a făcut ca regimurile liberale să fie în mod inerent instabile”. „Regimurile liberale s-au dovedit incapabile să soluţioneze problemele care au apărut direct ca urmare a politicilor liberale, cum ar fi reducerea taxelor, consolidare fiscală şi dereglementare, instabilitate financiară persistentă şi a consecinţelor economice ale acestora: o creştere a insecurităţii în rândul persoanelor cu venituri scăzute, agravată de schimbările tehnologice şi politicile pro-imigraţie, şi a eşecurilor privind coordonarea politicilor, de exemplu în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale la nivel global”. „Este un climat politic care favorizează stânga radicală în detrimentul dreptei radicale”, „dreapta nu este interesată de sărăcie şi aceste partide sunt pline persoane care neagă existenţa schimbărilor climatice. Unii populişti de dreapta poate că vorbesc limba claselor muncitoare, însă este mai probabil că stânga va implementa politici cerute de persoanele cu venituri scăzute.” Wolfgang Münchau, citat de Monitorul Apararii si Securitatii.
    Suntem cam multi in aceasta „barca”?
    Astazi suntem 7,6 miliarde si pana in 2050 (uni zic chiar 2038) vom fi 9 miliarde. Cam putini, ar spune Dumnezeu, cam multi, ar spune Diavolul. Prea putini care „ar manca miere si ar bea lapte” si prea multi care ar bea vodca si ar jidui dupa sex.
    Revenind la inmultirea necontrolata, cu rugaciunile de rigoare, ma disociez de indemnul dumnezeiesc: „inmultiti-va si stapaniti pamantul”. Mult mai actual, asa cum s-a situat dintotdeauna, Diavolul apeleaza la „realismul existential”. Daca o familie are un venit de 100 de lei si intretinerea materiala a unui membru al ei costa 30 de lei, cati membri va avea familia? Cineva spunea, un italian, ca prostia nu poate fi infinita atat timp cat numarul oamenilor este finit. Se pare insa ca progresia cresterii, tinde sa devina geometrica, odata cu cresterea „ratiei”, mai ales in zonele subdezvoltate.
    Vina este a „colonistilor” care i-au „emancipat” pretimpuriu, pe ei, preistoricii scosi din matca lor evolutiva, imbiati cu usuratati exotic – degenerate, devenite „moneda” a sclaviei. „Marirea-i e in taina legata de acesti”.
    „De ce uitați că-n voi e și număr și putere? / Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți. / Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere, / Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere /
    Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.” – (pentru versurile „poetului nepereche”, nu obisnuiesc sa mai scriu numele autorului, considerand ca sunt deja cunoscute, de toti romanii).
    – „Colonisti” de „ieri” sau de „astazi”, daca intelegeati evolutia societatii in mediul ei primar, ati fi „decriptat” si faptul ca „natura” reuseste intotdeuna sa se apere. Iar armele ei sunt mult mai redutabile decat sabiile din otel de Toledo, pistoalele mitraliera Kalasnikov sau rachetele balistice RS-28. Astazi mai aveti de „ales” doar intre catastrofa, amanare, rationalism critic sau reintoarcere la primitivism.
    Si astazi, daca am dori „sa tragem” o linie neagra, ca intunericul cel mai absurd de dinaintea „genezei”, am intelege „altfel” teoria lui Thomas Malthus si „malthusianismul” (aproape „suprarealist” nazist, din punctul de vedere al democratiei post-liberale), care considera „că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență” deoarece „populatia, daca nu este controlata, creste in progresie geometrica, in timp ce mijloacele de subzistenta cresc in progresie aritmetica”.
    Daca ar fi sa ne luam dupa demograful Carl Haub, care afirma, intr-o analiza multicriteriala (bineinteles teoretica), ca incepand cu anul 50.000 i.Hr. si pana in anul 2011 d.Hr., in lume au trait 108 miliarde de oameni, in acest „interval”, „sporul” anual general fiind de 2,07 milioane de oameni, ni s-ar parea putin? Dar insa, daca pornim din 1803, cand populatia lumii a ajuns la un miliard, si pana astazi (in 2020), cand populatia numara peste 7,6 miliarde, observam un „spor” anual sensibil modificat, care tinde spre 30,5 milioane de oameni, ni s-ar parea mult? Ne putem astepta si la mai mult? Predictiile sunt sumbre, dar nu imposibil de „surmontat”. „Razboiul sistemic” intarzie de mai bine de 7 decenii. Asa ca…
    Ce este „moda”?
    Moda porneste de la „om” si de la „hainele” cu care-si „acopera” corpul, cu mai mult sau mai putin „gust”, sau „stil”. Lipsit de subiect, nu o sa ma refer la „moda” altor domenii precum filozofia, stiinta, arta, literatura….religia…
    „La om totul trebuie să fie frumos: şi faţa, şi îmbrăcămintea şi gândul şi sufletul” (Cehov). „Bruta se acoperă, bogatul sau prostul se împodobesc, iar omul elegant se îmbracă” (Balzac). …”expresie a neastâmpăratului spirit novator, stimulator şi orientator al elanului vital al omului” (C. Angelescu). „mănâncă să te mulţumeşti pe tine, dar îmbracă-te astfel încât să placi celor din jur” (proverb englezesc). „Simplitatea gătelii şi a vorbirii, cumpătarea, iată podoabe ale naturii” (Democrit). Am extras aceste citate dintr-un articol „despre moda, tinuta, atitudine si distinctie”. Nu stiu cine l-a scris, dar ii multumesc.
    Iata cum „gandul”, „sufletul” sau „cumpatarea”, alaturi sau „intre” „moda” si „stil”, sunt introduse „toate” intr-un „malaxor” roz, uscate la soare si rascoapte dimpreuna. Ele „valorizeaza” astfel, strict pentru cei „frumosi”, o lume oarecum involuta dar fundata pe „bani si pace”, care le ofera (lor), noua „revelatie”, inteleasa perpetuu ca ‘trend”, „evolutionism” intre culori, „texturi”, fard si „simplitate”. Iata o noua forma de „sacral” ingenuu, care incearca sa acopere (prin tusele stridente) norii „grei”, ce si-au pierdut imponderabilitatea si astazi cutreiera prin canalele „Apa Novelor” metropolitane.
    „Esteticul” acesta inteleg ca este „resurso-fag”, ” energo-fag” si „exploatatio-fag”. Qui prodest? Unei mici „paturici” de „beizadele” care traiesc „barosaneste”, cand daca le-ai lua (asa, abrupt) hainele ridicole, liftingurile, parfumurile gretoase, injectiile cu botox, „gletul” zilnic cu „fond de ten”, „sala”, drogurile si mai ales „jovialitatea” inculta, ce ar mai ramane? Chipuri schimonosite, imbatranite pretimpuriu, incremenite in „expresii” tipic mengeliene, ca niste veioze fara bec.
    Producerea hainelor, a obiectelor de incaltaminte si a „accesoriilor” se face (in urma unor estimari „galante” si extrem-inutil-consumiste), „pe stoc”. Adica se stie a priori, ca in trei luni, aceste „zeitati ale momentului” vor deveni „istorie”, vor intra „suprapredictibil” in ingrata stare de „outlet/solduri”, se vor vinde „grupat”, la kilogram sau vor „supraincalzi” casele de „copii” ori gropile de gunoi.
    Merita sa consumam, macar cantitativ vorbind, atata energie finita pentru niste mofturi care nu ne fac nici mai buni, nici mai inteligenti si nici mai umani?
    „Jucatorii” sunt „optimisti”. Ei au o filozofie bazata pe „insondabil” si pe „conservarea misterelor”, ca structurala „confuzie” a legaturii dintre Dumnezeu si „Eu”. Ideea ca „Dumnezeu s-ar identifica cu ratiunea universala” este patrunsa de lumina si de optimism. Dar nu poate fi o concluzie a realitatii. Dintr-o asemenea perspectiva, intreaga „conspiratie” egoista, indreptata impotriva viitorului copiilor nostri, nu ar mai exista. Realitatea insa, nu o confirma. „Si oare, viclenia pe care ratiunea universala o manifesta fata de indivizii exceptionali, nu ramane, in cele din urma, o viclenie a lui Dumnezeu fata de unele din propriile sale intrupari?” – Lucian Blaga – Trilogia cosmologica. Timpul a devenit mai scurt iar „cararea” este deja „ratacita”.
    Obiectele inutile si cumpararea de „senzatii”.
    Oamenii de astazi cumpara. Ca au nevoie de ele sau nu, cumparaturile au ajuns un mod de exprimare a existentei individuale. Un mod de afirmare a bunastarii personale si a potentei „de casta”.
    Casele sunt pline de obiecte inutile, unele etalate „la zi” prin rafturi sau vitrine, ca prezent al degringoladei metafizice, altele („le voi revedea si imi voi aduce aminte, cu drag, altadata”), inghesuite in cutii si „stivuite” prin dulapuri sau in alte unghere (mai rar vizitabile), ca un „congelator” pentru „vremuri grele” si cele mai multe „tezaurizate” in boxe, subsoluri sau alte „chilii ale uitarii”, scoase din orice circuit legat de realitate si „suspendate” in atemporalul necesar „eliberarii de spatiu vital” pentru nevoia de „reinnoire” prin obiecte. Daca am in casa o vioara, o pastrez.
    Unii isi fac case mai mari, fiecare dintre acestea devenind in timp, cate un adevarat muzeu, o „baza materiala” care se afirma pe „sine”, care striveste fiinta si care modifica compozitia aerului. Este ca si cand am locui in burta unei balene, o aula ca o cupola franta, careia nu-i vedem „varful” din cauza „desimii” de obiecte „magnetizate” pe peretii „viermosi”.
    „Ce nu sufera de o lipsa, nu are contrariu (contrariul, ca „defectiv” in fiinta are intelesul ca fiecare dintre entitati are tendinta de a o desfiinta pe cealalta) si ce nu are nevoie de altceva, decat de sine, nu are contrariu.” – Grete Tartler – Intelepciunea araba.
    Consumul, ca „mod” de viata
    Bani si profit. Nevoia de profit. Capitalism, ambitie, curaj, interes, castig, informare, dorinta, incredere, evaluare, analiza, decizie, actiune, responsabilitate, strategie. eficienta, monitorizare…,etc. E plina lumea de vorbe. Publicitatea agresiva si directionata, copleseste. In primul rand prin minciuna. Ei doar afirma. „Calitati nemaintalnite”, „fara termeni de comparatie”, „stocuri limitate”, „oferte”, „concursuri”, interviuri cu cei atinsi de fericire”. O invazie de circari, care vor sa ne smulga „macar un leu”, ca taxa pentru prostie.
    La polul opus suntem noi, sedusi in permanenta de „cultura noului” perpetuu. Nimic nu mai are timp sa se „invecheasca” in mintea noastra. Telefonul de saptamana trecuta, caruia nu-i poti „selecta G-ul”, iubita de acum trei zile (la fel, „problema cu punctul G”), masina de anul trecut, „rechemata” in service pentru ca-i lipsea o bulina rosie in capatul manetei de frana de mana, „Pet-ul”, care s-a dedulcit la „hrana ecologica”, bunica, care vrea sa vada „Fratii Karamazov”, pe Netflix, in rusa, pista de „trotineta” care se „sfarseste” intr-o „ecologica” toaleta, cefalosporinele de ultima generatie care „incumba”, potrivit „manualului de aplicare”, neafectarea „strategiei coit-ului”, s.a.m.d., toate „cer” schimbarea.
    Poluarea, ca „sansa”
    „Ma doare-n pix”, vreau o masina care consuma mult, care „urla” de scoala mortii, vreau „cuplu” puternic, adica diesel, AMG, spalata, polish-ata si lustruita. Si parfumata. Ce „dreacu`” e aia sa ma duc „io” si sa stau la rand ca sa-i „bag in dos” „sculei” mele un fir si sa stau trei ore sa „sa incarce” si sa ma „lase” cu 21 de minute inainte sa ajung la „Teleferic”?
    Modelul de „putere” a fost creat in SUA anilor `70, cand se fabricau masini de opt mii de centimetri cubi, cu rezervoare de 200 de litri, care consumau 25 de litri „la suta”. Adica, erau ei cei mai „jmecheri”? Aveau ei combustibil ieftin? Puteau ei sa umileasca toti „fraierii”?
    Mai „erotic” decat „Cantarea Cantarilor” a lui Solomon.
    Nu ca` altii ar fi fost mai „sfinti” decat acestia. Toti au inteles si si-au educat copii, in „spiritul” consumului poluant, ca „norma” umana, ca amprenta a „unicitatii” virile, ca rapt asupra aplicarii pricipiilor. De sex, nici nu s-a mai pus „problema”.
    Maine voi continua cu concluzii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =