Caută
Close this search box.

Bill Gates vrea un experiment cu consecinţe îngrozitoare, pentru a combate încălzirea globală

Bill Gates

Bill Gates susţine efectuarea unui experiment cu consecinţe îngrozitoare, despre care se crede că ar putea combate încălzirea globală.

Acesta ar reprezenta una dintre cele mai radicale măsuri prin care oamenii vor să contracareze încălzirea globală, potrivit CNBC.

Este vorba despre bioingineria solară, prin care se urmăreşte imitarea efectelor unei erupţii vulcanice masive.

O astfel de soluţie ar presupune desfăşurarea a mii de avioane la mare altitudine, de unde să împrăştie tone de particule în jurul planetei pentru a crea un uriaş nor chimic, care ar reflecta o parte din lumina Soarelui înapoi în spaţiu şi ar reduce, astfel, intensitatea valurilor de căldură, a ritmului de creştere a nivelului mării şi a furtunilor tropicale.

Tehnologia se afla în prezent într-un stadiu avansat de dezvoltare şi costurile sunt accesibile, potrivit ziare.com. Problema este însă că o astfel de intervenţie ar putea provoca schimbări majore ale modelelor climatice regionale şi ar putea duce la dispariţia cerului albastru.

Consecinţele ar putea fi îngrozitoare. Ele ar putea include fenomene precum foametea în masă, inundaţii şi seceta care va afecta o parte foarte mare din populaţie”, consideră Stephen Gardiner, autorul cărţii „A Perfect Moral Storm: The Ethical Tragedy of Climate Change”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri