Caută
Close this search box.

Ce a făcut furia din invitaţii şi redacţia Antena 3 după alegerea Codruţei Kovesi

kovesi

La Antena 3 a fost furie mare, după votarea Codruţei Kovesi în Consiliul UE. Aşa că magistratul a fost atacat cu titluri de o jegoșenie fără precedent.

„Kovesi, din via lui Sebastian Ghiță, la Parchetul European”, a titrat Antena 3 la scurt timp după votul covârșitor din Consiliul Uniunii pentru desemnarea fostei șefe a DNA în fruntea Parchetului European.

Au continuat cu un material intitulat: „Kovesi, inculpată într-un dosar, suspectă în altul. În total, 70 de plângeri penale pe numele fostei șefe DNA”

Reactiile imediate de după vot au fost acre si pline de ranchiuna. Oana Stancu Zamfir si-a manifestat „bucuria” ca si Occidentalii vor avea parte de „abuzurile” lui Kovesi.

„Acest model pe care il exportam o sa ne faca si dreptate. Se va intelege, vazand si facand, ce a facut Kovesi in Romania. Va exporta abuzurile din Romania”, a declarat Oana Stancu Zamfir.

„S-a externalizat spectacolul Kovesi”, a completat nervos Sorin Rosca Stanescu.

„Iata, daca au dorit-o, sa aiba parte de ea”, a intervenit cu ranchiuna Oana Stancu.

Catalin Harnagea, consilier al lui Dan Voiculescu a sustinut ca „Laura Codruta Kovesi reprezinta Franta si Germania, nu este a Romaniei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri