Caută
Close this search box.

Donald Trump autorizează publicarea discuţiei sale telefonice cu Volodimir Zelenski

donald trump

Preşedintele Donald Trump a anunţat că a autorizat publicarea conversaţiei telefonice pe care a avut-o cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care democraţii au lansat procedura pentru destituirea sa.

Preşedintele american este suspectat că a făcut presiuni asupra Ucrainei, în încercarea de a aduce prejudicii fostului vicepreşedinte democrat, Joe Biden, care ar putea fi rivalul său la scrutinul electoral din anul 2020.

Fiul politicianului, Hunter Biden, a început să lucreze pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor, începând din anul 2014.

„Mă aflu în prezent la Naţiunile Unite, unde reprezint ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine a transcrierii complete (…) a conversaţiei mele telefonice cu preşedintele ucrainean, a postat Trump pe Twitter.

„Veţi vedea că a fost vorba de o convorbire telefonică amicală şi adecvată din toate punctele de vedere”, a continuat şeful statului american. „Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi fiul său, fără contra-prestaţie!”

„Toate acestea nu sunt altceva decât continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie”, a concluzionat Donald Trump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri