Caută
Close this search box.

FOTO. Marea surpriză de pe „Ilie Oană” și recordul incredibil al lui Raul Bucur

Sportul Snagov, echipa celui mai tânăr fotbalist din Liga a II-a, e vorba de Raul Gabriel Bucur, 16 ani și 8 luni – care a jucat toate meciurile de până acum și, culmea, a fost crescut la Petrolul, a furnizat surpriza rundei, terminând la egalitate, în deplasare, cu mult mai titrata – și candidata declarată la promovare – Petrolul Ploiești.

O surpriză imensă

Astfel, Petrolul Ploiești și Sportul Snagov au remizat, luni seara, scor 1-1, la pauză 1-0, în etapa a șaptea din Liga 2, după cum a anunțat Mediafax.

Petrolul Ploieşti: Apostolachi – Bărbăianu, Walace, Racu, Ant. Manolache – D. Meza Colli, Cioinac – Bg. Gavrilă, Laur. Marinescu (cpt.), Ştefănescu – Arnăutu

Rezerve: C. Lungu – Gab. Deac, M. Bratu, Al. Zaharia, Şaim Tudor, I. Stoica, Şt. Blănaru
Antrenor: Flavius Stoican

Sportul Snagov: Micle – Poştoarcă, G. Apostol, Mocioacă, Turbatu – Fl. Lungu, Răileanu – Ad. Dorobanţu, Ad. Stoica (cpt.), Safsaf – R. Bucur

Rezerve: Oct. Stanciu – Cos. Novac, Iul. Roşu, Cubleşan, Mirică, Ristea, G. Stere
Antrenor: Viorel Dumitrescu

Petrolul a deschis scorul în minutul 30, prin Sergiu Arnăutu, care a trimis foarte frumos în poartă dintr-o lovitură liberă.

În minutul 58, Ionuț Cioinac de la Petrolul a fost eliminat, pentru un fault comis în apropierea careului propriu. Sportul Snagov a dat lovitura chiar pe final, în minutul 90, prin căpitanul Adrian Stoica, gol spectaculos, cu capul din plonjon, la centrarea de pe drepta a lui Safsaf, cre l-a depășit extrem de ușor pe neinspiratul fundaș Cătălin Ștefănescu.

„Dacă este o explicaţie, este faptul că am intrat foarte relaxaţi. Nu am reuşit să-i montez, să le spun că niciun meci nu este dinainte câştigat. Am ratat cu seninătate, am tratat superficial multe ocazii.Chiar şi în 10 oameni trebuia să jucăm fotbal. 

Parcă este un blestem, atunci când lucrurile merg bine, suporterii sunt alături de noi, situaţia financiară este în regulă, stadion frumos, condiţii de antrenament, stricăm totul şi suntem dezamăgiţi.Asta e buba noastră. Eu sunt primul vinovat. Mai am multe de reglat,” a fost prima reacţie a antrenorului de la Petrolul, Flavius Stoican.

În urma acestei remize, Sportul Snagov a obținut primul punct din această ediție, 2019-2020, a ligii secunde. Ei se află acum pe ultimul loc, cu 1 punct, la 2 puncte de distanța de penultima clasată, Universitatea cluj.

De partea cealaltă, Petrolul Ploiești rămâne, CULMEA, fără victorie pe teren propriu în actuala stagiune și se clasează pe locul 7, cu 11 puncte acumulate în șase runde.

De unde ”găzarii” și-au dorit inițial o seară de sărbătoare, mai ales că înainte de start l-au prezentat ca pe o mare vedetă pe ”repatriatul” Younes Hamza, totul s-a transformat într-o sărbătoare pentru echipa din Snagov, care pare a i luat o serioasă gură de oxigen pemntru meciurile care vin.

Recordul formidabil al lui Raul

Revenind la Raul Gabriel Bucur, cel care abia în ultimele zile ale lui 2019 va împlini 17 ani, să subliniem că a jucat în toate cele 7 partide de până acum ale Sportului, inclusiv pe Arena Ilie Oană, unde gazdă este Petrolul Ploiești.

Mai mult, ceea ce este REALMENTE NOTABIL, el a debutat în Liga II în iulie 2019, la 16 ani și 7 luni, atenție, CA TITULAR. Și nu numai ca titular, dar a rămas pe teren 90 de minute, într-un meci foarte dificil, în deplasare, cu Pandurii Tg. Jiu, pierdut la limită de Snagov, 1-2, după multe ratări și ocazii care le-ar fi dat dreptul ilfovenilor, avându-l ca om de bază pe foarte tânărul Raul, cel puțin la un rezultat de egalitate. Chiar și în meciul următor, la Snagov, cu puternica formație FC Argeș, Raul a fost din nou titular. Prima repriză s-a dovedit extrem de bună și echilibrată, 0-0, cu Raul tot timpul pe teren, nu uitați, la 16 ani și jumătate, în condițiile în care pe teren erau numeroși foști sau  recenți fotbaliști de Liga I, unii cu 10, 15 sau chiar 20 de ani mai în vârstă.

Foarte important de notat este că Raul Gabriel Bucur este cel mai tânăr DEBUTANT, ca TITULAR și care a rămas 90 de minute în teren, așadar cumulând toate aceste 3 condiții, din ligile I și II din ultimii 30 de ani! Incredibil, nu-i așa? Dar chiar așa este. Cine poate veni cu un alt exemplu, este invitat aici să îl aducă, dar cu trei condiții NECESARE, toate. Vârsta, să fie titular și să joace 90 de minute.

Nu vă obosiți să căutați. Nu veți mai găsi un astfel de caz. Au mai fost debuturi, chiar sub vârsta de 16 ani, dar respectivii nu au fost titulari și nici nu jucat , evident, 90 de minute.

Recordul îl deține Raul Gabriel Filip, despre care veți mai auzi foarte, foarte curând. E înalt, are o condiție fizică ieșită din comun, cultivată în mii de ore de lucru individual, poate alerga 90 de minute fără să obosească nicio clipă, lovește foarte bine cu ambele picioare, e tehnic, controlează foarte bine balonul și are și simțul terenului, știind foarte exact când, unde și cui trebuie să paseze. Nu degeaba a pus ochii pe el și chiar îl reprezintă un impresar de cel mai înalt nivel, Ana Maria Prodan.

El a jucat în toate cele 7 meciuri de până acum, aproape în toate titular sau chiar 90 de minute, iar acum continuă să fie om de bază al unei echipe care, iată, începe să își revină, aflându-se la doar două puncte de fosta prim-divizionară Universitatea Cluj.

In ce ne privește, MagnaNews a scris de mai bune de un an despre Raul Bucur, care era pe atunci junior la Petrolul și om de bază în echipa antrenată de fostul portar internațional Gheorghe Liliac.

Mai apoi, în ianuarue 2019 a apărut materialul

FOTO. Fotbalul de azi și de mâine. Surpriza vine din Prahova și se numește Raul Bucur

Vom urmări cu atenție și vom reveni pe același subiect.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri