Caută
Close this search box.

Igor Dodon i-a dat raportul lui Putin: I-am comunicat ce am vorbit la Bruxelles

Igor Dodon, președintele R.Moldova, a avut sâmbătă o întrevedere cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, iar în cadrul dialogului, acesta l-a informat pe liderul de la Kremiln despre rezultatele recentei sale vizite de la Bruxelles, dar s-a și consultat cu Putin în privința discursului pe care îl va rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU, scrie Deschide.md. La dialogul dintre cei doi a participat și Dimitri Kozak, vicepremierul Federației Ruse.
„I-am comunicat Președintelui Federației Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre (FR, UE și SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE și NATO, precum și despre discursul pe care îl voi rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU”, a scris Dodon pe Facebook.
În aceeași postare, președintele R.Moldova, mai scrie că a discutat cu Putin despre soluţionarea problemei transnistrene și identificarea unui model politic eficient, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional.
Mai mult decât atât, Dodon scrie că a examinat cu Putin și mai multe chestiuni legate de politica internă și cea externă a R.Moldova, dar și i-a adresat mulțumiri pentru implicare rușilor în evenimentele politice din iunie de la Chișinău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri