Deputatul PSD, Adrian Solomon, a depus la Senat un proiect legislativ care prevede ca românii să aibă încă o zi de sărbătoare naţională pentru „oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017”.

„Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională.

Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei.

mărţişor
Mărţişorul, inclus în patrimoniul cultural al UNESCO

Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, prevede propunerea legislativă.

Societatea Română de Radiofuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor putea include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători în ţară sau peste hotare.

1 COMENTARIU

  1. Ce bascalie ! made PSD …poate vrea 365 de sarbatori , bani din imprumuturi ,sa plateasca fraierii !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 4 =