Caută
Close this search box.

Londra nu se mai află pe primul loc în clasamentelor principalelor centre financiare ale lumii

londra

Incertitudinile privind Brexitul au ajutat, anul trecut, New York-ul să depăşească Londra, devenind principalul centru financiar al lumii, iar anul acesta decalajul între cele două oraşe s-a adâncit în acest context, notează Financial Times (FT).

Deşi exodul angajaţilor din sectorul financiar preconizat în lunile de după votul Brexit nu s-a înregistrat, băncile şi alte companii de servicii financiare au fost reticente în privinţa investiţiilor, din cauza lipsei de certitudine în ceea ce priveşte modul în care îşi vor putea conduce afacerile, se arată într-un raport al firmei de consultanţă Z/Yen.

În urma acestor evoluţii, au beneficiat şi alte oraşe din Europa, inclusiv Dublin, Frankfurt, Amsterdam, Paris, care au atras firmele ce şi-au stabilit sedii în UE, pe fondul temerilor că dreptul de paşaport ar putea să nu fie prelungit după Brexit.

„Londra rămâne pe locul al doilea, dar semnalele pentru viitor sunt îngrijorătoare, centrele financiare din Asia şi alte centre din Europa înregistrând o creştere solidă”, a apreciat Michael Mainelli, preşedintele Z/Yen. “Incertitudinile politice, Brexitul, războaiele comerciale şi turbulenţele geopolitice cauzează multă volatilitate în principalele centre financiare globale”, a completat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri