Caută
Close this search box.

MAI trimite corpul de control la Poliția Capitalei în cazul „Piața Constituției”

O comisie formată din specialişti ai Corpului de Control şi ai structurilor de control din Poliție și Jandarmerie va face verificări privind modul de gestionare a ordinii şi siguranţei publice în Piața Constituției din Capitală.

Ministerul de Interne a făcut anunțul după ce un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma unui conflict cu bâte și săbii care a avut loc azi-noapte în Piața Constituției.

Potrivit Ministerului de Interne, secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică al MAI a dispus ca o comisie formată din specialişti ai Corpului de Control al MAI şi ai structurilor de control din IGPR şi IGJR să înceapă o verificare privind modul de gestionare a ordinii şi siguranţei publice în Piața Constituției, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

MAI a precizat că verificarea va „viza evaluarea managementului activităţii de ordine publică exercitat la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti şi Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, pentru dimensionarea dispozitivului de ordine publică, de natură a asigura siguranţa stradală şi protecţia cetăţenilor, dar şi cauzele şi împrejurările care au condus la producerea acestor evenimente”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri