La  Adunarea Reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), care a avut loc în București, a participat șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.

”Vasile Ciurchea a dialogat cu medicii specialiști prezenți timp de peste 2 ore, fiind schimbate opinii sincere și uneori contradictorii asupra rolului ambulatoriului de specialitate, a finanțării acestuia, a circuitului optim al pacientului pentru degrevarea spitalelor de internările nenecesare”, precizează un comunicat de presă APMA.

În contextul dat, Vasile Ciurchea a promis ca o parte dintre problemele semnalate de medici să fie cuprinse în noul Contract Cadru pentru perioada 2020-2023:

  • intenția de a elimina discriminarea făcută în acest an prin diferențierea valorii punctului pe servicii dintre medicina de familie (3,5 lei) și ambulatoriul de specialitate (2,8 lei) de la 1 octombrie dacă condițiile de finanțare o vor permite, în caz contrar de la 1 ianuarie
  •  creșterea finanțării ambulatoriului de specialitate prin mărirea progresivă a valorii punctului pe servicii peste plafonul de 3,5 lei, începând cu noul contract cadru
  • intenția reducerii birocrației la contractare prin asumarea de către medici sub propria răspundere a documentelor necesare contractării fără a mai fi necesară depunerea lor în copie
  • introducerea raportării în timp real cu eliminarea raportării lunare
  • finanțarea pe caz rezolvat în ambulatoriu

Plecând de la realitățile României, care are cel mai mic procent alocat din PIB pentru sănătate din toată Uniunea Europeană și în consecință cel mai mic buget alocat pe asigurat, doctorul Cosmin Alexandrescu, președinte APMA, a accentuat necesitatea stimulării ambulatoriului de specialitate pentru reducerea internărilor de zi și continue, obținând astfel o optimizare a cheltuielilor pe caz rezolvat, precum și necesitatea utilizării tehnologiilor moderne, care pot rezolva simultan și penuria de medici din unele specialități (vezi introducerea în Contractul Cadru a teleradiologiei).

Un alt subiect discutat a fost necesitatea alocării unui buget substanțial crescut pentru îngrijirile stomatologice, în condițiile în care finanțarea cvasiinexistentă determină apariția a numeroase afecțiuni gastrointestinale, cardiovasculare, etc. consecutive problemelor dentare.

Foto: AMPA

Pe lângă Ciurchea, au mai fost invitați Eduard Dobre, director executiv Palmed și Dragoș Garofil, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate a PNL.

190 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here