Caută
Close this search box.

Meleşcanu îl acţionează, luni, în instanţă pe Tăriceanu. E un război total în ALDE

Continuă scandalul intern în ALDE de după decizia lui Tăriceanu de excludere din formaţiune a celor care au acceptat funcţii publice de la premierul Viorica Dăncilă. Teodor Meleşcanu, proaspăt instalat preşedinte al Senatului, a anunţat că luni depune acţiune în justiţiei privind decizia de excludere.

„Acţiunea va fi prezentată în cursul zilei de azi (n.r. – luni), a spus luni Meleşcanu, la Senat, conform Agerpres.

Meleşcanu a anunţat joi că îşi va „căuta dreptatea în justiţie” pentru excluderea din ALDE, considerând că această decizie este neconstituţională şi ilegală.

„Din păcate, s-a adoptat o decizie de excludere a mea din ALDE care este perfect ilegală şi care de fapt nici nu există. Nu a fost pe ordinea de zi, nu a apărut niciun document, a fost o chestiune care doar s-a citit în şedinţă. Deci, din punctul meu de vedere, ea este inaplicabilă, este anticonstituţională, contravine regulamentului privind drepturile parlamentarilor şi din această cauză mi-a rămas o singură modalitate, de a-mi căuta dreptatea în justiţie. Şi voi face”, a declarat Meleşcanu săptămâna trecută la Parlament.

De altfel, Tăriceanu a înaintate, tot luni, către Meleşcanu solicitarea de înfiinţare la Senat a uui grup parlamentar alături de aleşii ce sunt acum parte din Pro România, după ce grupul ALDE s-a desfiinţat ca urmare a excluderii lui Meleşcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri