Prezent in Sala Palatului aseara, 15 Septembrie 2019 , la premiera operei Peter Grimes de Benjamin Britten, muzicologul Laurentiu Beldean gaseste in psihologia acestiu personaj, a imprejurarilor si a rezolvarilor problemelor pe fiecare dintre noi. Aceasta este parerea domnului Beldean dupa auditia si vizionarea acestei prime auditii nationale:

„Am regândit aseară impactul exemplarității performative a unei impresionante premiere românești: opera lui Britten Peter Grimes (datată 1945), impact provocat, desigur, de magnitudinea sudată măiestrit pe tectonica de structurare a partiturii dar (trebuie să recunoaștem!…) mai ales de iscusința și finisajele ingenioase puse în act de liderul spectacolului, englezul Paul Daniel care ne-a încălzit prin dicția ideilor sale, ca să nu mai vorbim de angajarea într-o cursă lungă, de dificilă vocalitate a unor referințe de notorietate indiscutabilă precum Ian Storey, Lise Davidsen, Diana Montague, Joshua Bloom împreună cu întregul grup solistic.

Am regândit aseară de câte ori îl întâlnim pe Peter Grimes pescarul în fiecare din noi, amintindu-mi și de pescarul Iona din opera lui Anatol Vieru (după Marin Sorescu) a cărui voce o contrapunctează parcă prin același intim, năucitor conflict pe cea a lui Peter Grimes. Am avut de savurat , gustul pescaruluiʼ Grimes ce își scindează Răspunsul în două: cel autentic, al adevărului dat propriului sine în stare de ,urgențăʼ − spre a nu intra în coliziune cu otrava frustrării personale − și cel conjunctural, construit în fața Curții justițiare, a camerei de judecată. O aceeași referință fermă, bifațetată este de remarcat la Britten și deopotrivă la Vieru; pescarul, a cărui voce-strigăt (vocea intimelor secrete) devine monotonă precum cea a mării este vocea pe care nu o aude nimeni: vocea astupată. Valurile, ritmul și sunetul lor monocolor influențează, stabilește
profilul pescarului până la absorbția unui mediu în celălalt. Departe de clovneria opiniei publice, de importul de păreri cu care se hrănește mentalitatea colectivă Grimes poartă drama imposibilității de a concilia nevoia de comunicare în exterior cu ne-comunicabilul; este și motivul pentru care își ia zi de zi barca și pornește în largul denecuprins al mării.

Dacă psihologia pescarului lui Britten se cere obiectivată de maximizarea numărului de personaje-suport (zece) plonjând în socialul scenic prin defocalizare, cea a pescarului lui Vieru se articulează recurgând la minimizare: pe scenă Iona este singur, în burta peștelui;
apare în mono-di-(și tri-)alog cu sine însuși, se dezvoltă ca personaj prin propria-i eroziune internă și sfârșește prin asfixiere sufletească. Tributar unui spațiu aparent deschis de interacțiune Peter Grimes prin comportamentul său misterios se diferențiază de semeni, dar ocupă totuși un loc în sat, este atașat societății sale, va fi judecat de instituția (tribunalul) satului său – obligat  să pornească în largul mării pentru a-și scufunda barca.

Compozitorul englez alături de libretistul operei Montagu Slater bornați de poemele lui George Crabbe axează narațiunea pe delegitimizarea ființei, pentru că aceasta este proiectată în imposibilitatea de a-și negocia (împreună cu partenerul social) opțiunea existențială. Convențiile distribuite și cunoscute drept valori sociale standardizează pe fiecare de către fiecare spre a justifica și a prinde ființa în canonul moralei (… contrar lipsei de morală a ,mareeiʼ (Grimes)). La Vieru, într-un spațiu închis, întunecos, ,anti-ricercarʼ,
identitatea lui Iona se luptă cu pereții/tencuiala umedă a burților de pești care îl zăvorăsc. Ce destin!…

Un nivel de excelență în execuție s-a datorat Orchestrei Nationale Radio și Corului Academic Radio, standardul fiind păstrat pe întreg parcursul celor trei acte în Peter Grimes. Orchestra a colaborat intențional, sub raportul acurateții execuției cu dirijorul, însă căutarea unei platforme timbrale saturată la nivelul anvelopei ei generale va trebui să-i fie țintă, țel pe mai departe! pentru că, de ce să nu fim sinceri, pe palierul diferențierilor calitativ-timbrale sunetul acesteia nu dezvoltă încă claritatea și flexibilitatea fonică pe care am urmărit-o la Filarmonica din Oslo cu o seară înainte.

Corul Radio, condus de dirijorul Ciprian Țuțu a fost și de această dată activat pe potențialul maximal de transmitere a substanței sonore, calitatea sunetului vocal brăzdând cu fraze organic proporționate muzica falezelor de pe care se putea zări barca lui Grimes. Virile ori suave, intervențiile lui erau angajate în a portretiza grupul personajelor și rumoarea (tensionalitatea internă, nerostită) pe care acestea o întrețineau. Dacă în Vox Maris-ul enescian vocea corală (soprane + altiste) se manifesta ca linie interpolată colorând timpul moale, de perdea ondulată brownian (aproape numai la orchestră), în Peter Grimes, vocea mării, forța ei coercitivă îi dă corului culoar liber să toarne plăci sonore, să comenteze prin umbre și penumbre destinul dramatic al lui Peter Grimes.”

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, interiorfoto: Ciprian Tutu si Paul Daniel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =