Caută
Close this search box.

Nicuşor Constantinescu, urmărit penal într-un nou dosar de corupţie

nicuşor constantinescu

Procurorii DNA Constanța au început urmărirea penală împotriva lui Nicușor Constantinescu, fostul președintele al CJ Constanța, acuzat de abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare.

DNA anunță într-un comunicat că vizează ”o persoană care, anterior, a deținut o funcție de conducere în cadrul Consiliului Județean Constanța”, fără a-i da însă numele.

El este acuzat de DNA că ar finanțat ilegal o asociație sportivă din Constanța cu 2 milioane de lei. Nicușor Constantinescu ispășește acum o altă condamnare pentru corupție.

Comunciatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care, anterior, a deținut o funcție de conducere în cadrul Consiliului Județean Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (privind bugetul propriu al județului) care decurgeau din funcția publică deținută, persoana respectivă a îndeplinit, prin încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor privind acordarea finanțării nerambursabile din fonduri publice în favoarea unei asociații sportive din județul Constanța.
Prin aceste demersuri a fost produs un prejudiciu în valoare de 2.000.000 lei în dauna bugetului județului Constanța concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.
Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri