Caută
Close this search box.

Operator de la 112, suspendat după ce a jignit o femeie: Ești nebună?

112

Un operator de la Centrul unic pentru apeluri de urgenţă a fost suspendat şi a fost pus la dispoziţie după ce în presă au apărut informaţii că acesta a folosit un limbaj injurios la adresa unei femei de etnie romă care ceruse ajutor la 112.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a publicat pe site o precizare, în care explică faptul că apelul menţionat în presă a fost preluat în data de 25 aprilie, puţin după ora 19:00, şi a fost procesat şi transferat către Dispeceratul de Poliţie al IPJ Sălaj.

“STS condamnă ferm atitudinea şi limbajul operatoarei care a preluat cazul. Modul de abordare în relaţia cu apelantul încalcă reglementările interne referitoare la etica şi deontologia profesională, aducând atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor cu care operatorul 112 a intrat în legătură în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Reprezentanţii STS precizează că la nivelul instituţiei a început cercetarea privind modul de gestionare a apelului de către acest operator. Pe perioada cercetării, operatorul 112 a fost pus la dispoziţie conform Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi nu va mai opera în Centrul unic pentru apeluri de urgenţă.

″În virtutea atribuţiilor legale, subliniem faptul că operatorii 112 sunt instruiţi să opereze apelurile în mod egal pentru toţi apelanţii, indiferent de naţionalitatea acestora, de etnie, de nivelul de pregătire sau de gen. Aplicarea de tratamente diferenţiate în procesarea apelurilor de urgenţă este interzisă, fiind obligatorie respectarea întocmai a principiului egalităţii, fără nicio formă de discriminare”, se mai arată în comunicatul STS.

Incidentul de pe 25 aprilie a fost filmat de un martor. O femeie care avea un copil în brațe a fost lovită cu bestialitate de șoferul unui microbuz, în Zalău.

Înregistrarea convorbirii a fost făcută publică, luni dimineață, de ziarul Libertatea.

Convorbirea dintre femeie și operatorul 112:

Operator 112: 112, ce urgență aveți?

Florica: Alo, bună ziua. Aș vrea să vină poliția, doamnă, un șofer de-aicea mi-o omorât copilul aicea cu mătura.

Operator: Alo, tu femeie, tu ești nebună? Ești cu capul? Spune-mi în ce localitate te afli.

Florica: În Zalău, doamna, în Zalău.

Operator 112: Vorbește la poliție că vorbiți ca ciorile.

Mândra: Bine că vorbim ca ciorii, ca ciorii vorbim.

Operator 112: Trăzni-v-ar! Du-te drecu! (către polițist): Vorbiți poliția vă rog că m-o scos din toți pepenii.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri