Caută
Close this search box.

PALEOLOGU: ”Sunt ținta unor atacuri murdare venite din partea unor BARNOLATRI”

DIplomatul și profesorul Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, consideră că este ținta unor atacturi din partea unor ”barnolatri”.

Candidatul lui Traian Băsescu spune că este atacat prin asociere, fiindcă nu se poate spune nimic despre el, personal.

”Îi rog pe barnolatri să nu distrugă speranțele pe care și le pun atît de mulți români în USR. De cîteva zile încoace sînt ținta unor atacuri murdare venite din partea unor activiști barniști. Neputînd spune nimic despre mine personal, mă atacă prin asociere. De la Udrea pînă la Hitler sînt dispuși să folosească orice. Sînt curios ce o să mai inventeze.
Cauza acestor atacuri concertate e cît se poate de limpede: Barna pierde teren în mod constant, nu reușește să convingă nici măcar în interiorul USR.
Îi asigur pe militanții onești din USR că sentimentele mele față de ei au rămas aceleași și că vor avea în mine un partener loial”, a scris Theodor Paleologu pe Facebook.

Nu este primul atac de astăzi la Barna, Paleologu făcând referiri și la vizita acestuia pe tărâm amerian, în care a inclus-o și pe Viorica Dăncilă.

”Țin să urez drum bun doamnei Dăncilă și domnului Barna, care pleacă în acest weekend peste Ocean. Sînt convins că vor contribui în mod hotărîtor la impulsionarea relațiilor bilaterale pe plan politic, diplomatic, militar, comercial, științific și cultural. Mai mult, cred cu tărie că vor genera soluții pentru marile probleme cu care se confruntă omenirea. Ar fi de dorit chiar să-și prelungească șederea în Statele Unite. De acolo pot face foarte multe lucruri pentru binele nostru al tuturor. Parcă văd lumea cu mai mult optimism, cînd îi știu pe amîndoi în America”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri