Caută
Close this search box.

Palestinienii vor dialoga cu premierul israelian, oricine ar fi el

Palestinienii sunt dispuşi să dialogheze cu viitorul prim-ministru israelian, oricine ar fi acesta, a dat sigurări, la Oslo, ministrul palestinian de Externe, potrivit France Presse.

„Oricine ar fi responsabilul capabil să formeze un guvern, noi suntem dispuşi să ne aşezăm împreună la masa negocierilor cu el sau cu ea pentru a le relansa”, a declarat jurnaliştilor Riyad al Maliki, potrivit Agerpres.

Premierul israelian în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, aflat aproape la egalitate cu rivalul său Benny Gantz, nu pare în măsură să formeze un guvern, deschizând astfel calea unor negocieri dificile pentru formarea unei coaliţii.

„Când israelienii se vor fi pus de acord pentru a constitui un guvern, ei vor vedea că suntem pregătiţi să negociem pe bazele dreptului internaţional şi rezoluţiilor Naţiunilor Unite”, a subliniat Al Maliki.

Şeful diplomaţiei palestiniene, care îl însoţeşte pe preşedintele Mahmoud Abbas în capitala norvegiană, a reafirmat de altfel ataşamentul autorităţii palestiniene faţă de soluţia cu două state, israelian şi palestinian, coexistând alături, o perspectivă ameninţată de promisiunile de campanie ale lui Netanyahu.

Acesta din urmă îşi anunţase de fapt săptămâna trecută intenţia de a anexa coloniile evreieşti din Valea Iordanului dacă este reales.

Chiar dacă a precizat că această anexare nu ar cuprinde localităţile palestiniene, cum ar fi Ierihon, acestea ar fi în realitate atunci încercuite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri