Caută
Close this search box.

Partidul Conservator din Marea Britanie a pierdut majoritatea în Parlament

Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a pierdut marţi majoritatea în Parlament, după ce conservatorul Phillip Lee a demisionat din partid, potrivit BBC.

Parlamentarul a anunţat că devine membru al Partidului Liberal Democrat. Lee şi-a anunţat demisia chiar în timpul discursului pe care premierul Boris Johnson îl susţinea în Camera Comunelor.

„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor şi ale ţării ca membru al Partidului Conservator”, a spus parlamentarul, prin intermediul unui comunicat.

„Guvernul conservator promovează în mod agresiv un Brexit dăunător (…). Acesta pune în mod inutil în pericol vieţile şi nivelul de trai, dar şi integritatea Marii Britanii”, a adăugat acesta.

În discursul susţinut în Camera Comunelor, premierul Boris Johnson a declarat că îşi doreşte continuarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a spus că planurile unor parlamentari conservatori de a bloca din punct de vedere legal un Brexit fără Acord pe 31 octombrie vor „distruge orice şansă de a negocia un nou Acord”.

Liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie, a declarat, în urma demisiei lui Lee, că partidul lui Boris Johnson „nu are mandat, nu are morală şi, începând de astăzi, nici majoritate”.

Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului, pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri