Caută
Close this search box.

Rovana Plumb, audiată simultan cu candidatul Belgiei, acuzat de spălare de bani

rovana plumb

Rovana Plumb, propusă comisar european pentru Transporturi, căreia, ca şi altor nominalizaţi pentru noua Comisie europeană, Comisia juridică din PE i-a cerut explicaţii suplimentare privind declaraţia de avere, va fi audiată în 2 octombrie la ora 10 în comisia de specialitate a Parlamentului European.

Europarlamentarul PNL Sigfried Mureşan remarcă faptul că Plumb va fi audiată simultan cu candidatul belgian acuzat de spălare de bani şi înaintea celui francez, acuzat de fraudă cu fonduri europene, conform News.ro.

”Rovana Plumb va fi audiată miercuri, 2 octombrie, ora 10.00 (ora României) în acelaşi timp cu candidatul belgian, Didier Reynders (RENEW), acuzat de spălare de bani, şi chiar înaintea candidatei franceze, Sylvie Goulard (RENEW), acuzată de fraudă cu fonduri europene”, anunţă europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

Conferinţa preşedinţilor şi liderii grupurilor politice din Parlamentul European au stabilit joi calendarul audierilor comisarilor desemnaţi. Audierile vor începe în 30 septembrie şi vor dura până în 8 octombrie. .După audieri, Conferinţa preşedinţilor va avea un schimb de opinii cu cei trei vicepreşedinţi executivi. În 15 octombrie, Conferinţa preşedinţilor de comisie va analiza rezultatul audierilor şi va înainta concluziile Conferinţei preşedinţilor, care va face evaluarea finală în 17 octombrie.Votul în plen este programat în 23 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri