Caută
Close this search box.

AZI, Rovana Plumb, propunerea României de comisar european, ”audiere excepțională” în Parlamentul European

psd

Rovana Plumb, propunerea României pentru postul de comisar european a fost invitată joi la o „audiere excepțională” în Comisia Juridică a Parlamentului European.

Informația a fost confirmată, pentru Agerpres, de surse de la Bruxelles, cu precizarea că la audierea extraordinară a fost invitat și Laszlo Trocsanyi, propunerea Ungariei pentru un post de comisar european.

Potrivit Politico.eu, un europarlamentar francez, Marie Toussaint unii dintre comisarii desemnați au furnizat declarații de avere ”contradictorii cu declarațiile anterioare”, motiv pentru care li s-au cerut explicații. În cazul lui Plumb, ”există o diferență semnificativă între cea prezentată nouă și cea dată în România”, a spus Toussaint.

În declarația de avere, Rovana Plumb apare că a împrumutat, în 2019, de la Elena Loghin 800.000 de lei, ce ar urma să îi returneze până în 2021. Pe de altă parte, reprezentanta PSD a împrumutat partidul, tot cu 800.000 de lei, pentru campania pentru europarlamentare de anul acesta.

În document este menționat și un împrumut de 800.000 de euro luat de la o bancă, scadent în 2030. Ea a raportat că anul trecut a avut venituri de aproximativ 140.000 de lei.

Astfel, președintele Comisiei de afaceri juridice a Parlamentului European le-a transmis celorlalţi membri ai acestei comisii informaţii suplimentare despre persoana care a împrumutat-o pe Rovana Plumb pentru a face o donaţie către partid. După o discuţie îndelungată, membrii JURI au decis că este nevoie de clarificări suplimentare pe acest subiect şi că Rovana Plumb va fi invitată joi în Comisia de afaceri juridice a PE pentru a răspunde la întrebările referitoare la credite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri