Caută
Close this search box.

S-a declanșat procedura de destituire a președintelui Trump!

donald Trump

Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a anunţat  începerea procedurii de destituire a preşedintelui Donald Trump, potrivit CNN. Donald Trump este acuzat de abuz de putere. În schimp, Donald Trump a declarat că acțiunea democrațilopr reprezintă cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istorie.

Nancy Pelosi, liderul  Camerei Reprezentanților a anunțat, marți,  începerea procedurii de destituire a președintelui Donald Trump, primul pas al democraților  este acela de declanșare a unei anchete în acest caz, care s-ar putea încheia cu o punere formală sub acuzare  a lui Donald Trump pentru abuz de putere.

Liderul de la Casa Albă este suspectat că a făcut presiuni asupra Ucrainei în încercarea de a aduce prejudicii fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care ar putea fi rivalul său la scrutinul electoral din 2020. Fiul politicianului, Hunter Biden, a început să lucreze pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor începând din 2014.

Donald Trump este acuzat că s-a folosit de funcția pe care o are pentru a face presiuni asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ca să-l determine pe acesta să declanşeze o anchetă de corupţie împotriva lui Biden. Ar fi făcut acest lucru într-o conversație telefonică, în luna iulie.

Donald Trump a recunoscut că a abordat subiectul, dar neagă că ar fi făcut vreo presiune asupra liderului de la Kiev.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi că a autorizat publicarea conversaţiei telefonice pe care a avut-o cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.

Trump: Cea mai mare vânătoare  de vrăjitoare din istorie

‘Mă aflu în prezent la Naţiunile Unite unde reprezint ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine (miercuri) a transcrierii complete (…) a conversaţiei mele telefonice cu preşedintele ucrainean, a postat Trump pe Twitter. ‘Veţi vedea că a fost vorba de o convorbire telefonică amicală şi adecvată din toate punctele de vedere’, a continuat şeful statului american. ‘Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi fiul său, fără contra-prestaţie!’ ‘Toate acestea nu sunt altceva decât continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie’, a concluzionat Donald Trump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri