Caută
Close this search box.

Secţia Specială: Procuror urmărit penal într-un dosar privind o percheziţie, în urma căreia o persoană a murit

legile justiţiei

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, într-un dosar privind o percheziţie în urma căreia o persoană a murit.

Magistratul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„În fapt, în calitate de coordonator şi conducător al echipei care a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la data de 8.07.2015 nu ar fi respectat dispoziţiile legale prevăzute de Codul de procedură penală, Codul fiscal, Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, incidente activităţilor desfăşurate, rezultând urmare acestor nerespectări decesul unei persoane şi vătămarea altor două persoane, a căror viaţă a fost pusă în primejdie”, se precizează în comunicatul SIIJ, transmis Agerpres.

Procurorului i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect la sediul SIIJ.

Trei persoane, printre care doi poliţişti, au suferit arsuri de gradul II, III şi IV în urma exploziei unui cazan în care se prepara ţuică. Incidentul a avut loc pe 8 iulie 2015, în timpul unor percheziţii la distileria aparţinând unei societăţi comerciale care funcţiona ilegal în localitatea maramureşeană Buşag, desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Unul dintre răniţi, un poliţist care avea arsuri pe aproape 70% din suprafaţa corpului, a decedat ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri