Caută
Close this search box.

Studiu: 63 la sută dintre mămici, stresate în prima zi de școală

Un studiu realizat de Kiddie Academy, un centru educaţional pentru copii, arată că atunci când toţi membrii familiei sunt chestionaţi, 63% spun că mamele au cea mai grea misiune în privinţa primei zile de şcoală, comparativ cu doar 27% care îi identifică pe cei mici ca fiind cei care duc cea mai mare greutate, transmite Mediafax.

Potrivit Michele Levin, terapeut, rezultatele nu sunt deloc surprinzătoare.

”Este normal pentru părinţi să aibă o perioadă mai grea atunci când copiii încep grădiniţa”, a spus terapeutul pentru Healthline. ”Multe dintre familii chiar îşi pierd controlul”, a adăugat Michele.

Deşi este normal pentru unii părinţi ca prima zi de şcoală să fie un chin, terapeutul susţine că aceştia au nevoie de mai mult sprijin pentru a se putea obişnui cu aceste schimbări. De asemenea, terapeutul punctează că există câteva moduri prin care părinţii pot manageria stresul la începutul fiecărui an şcolar.

Dr. Sara Bode, purtător de cuvânt al Academiei Americane de Pediatrie, sugerează ca mamele care se confruntă cu stresul în primele zile de şcoală să petreacă mai mult timp gândindu-se care este, de fapt, cauza principală a anxietăţii, dar şi cum o pot combate. În felul acesta, odată ce descoperă factorul declanşator, prin exerciţiu poate încerca să depăşească situaţia în care este pusă.

Totul devine o rutină, iar sarcinile ca trezitul copiilor de dimineaţă, alegerea hăinuţelor pe care să le poarte şi pregătirea pacheţelului pentru şcoală te pot ajuta să treci cu brio de primele zile de şcoală.

Pentru mulţi dintre părinţi, cel mai mare stres este grija în privinţa primei experienţe pe care copilul o are la începutul anului şcolar şi sentimentul de anxietate pe care-l resimte atunci când se află într-un loc mai puţin familiar. Bineînţeles, părinţii nu pot controla acest lucru, dar îi pot ajuta pe cei mici să ştie cum să reacţioneze în această situaţie. Aceştia ar trebui să se concentreze mai mult să-i facă pe cei mici să înţeleagă ceea ce simt, să vorbească despre ceea ce se întâmplă, dar mai ales să înveţe cum să facă faţă situaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri