Caută
Close this search box.

Tăriceanu anunţă că ALDE a decis să voteze la vedere în favoarea moţiunii de cenzură

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că Biroul Politic Executiv al ALDE a decis să voteze, la vedere, în favoarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Acesta a precizat că 20 de parlamentari ALDE vor semna moţiunea.

Acesta a spus că este necesar un vot pentru moţiunea de cenzură pentru a pune capăt acţiunilor premierului Viorica Dăncilă care duc cu gândul la ţări de lumea a treia.

„Tăriceanu: Cu puţin timp în urmă s-a încheiat şedinţa ALDE, în care la primul punct pe ordinea de zi am avut dezbaterea în legătură cu votul pe moţiunea de cenzură şi cu toate că o serie de parlamentari mi-au spus că înainte de această şedinţă că ei sunt hotărâţi să voteze moţiunea, corect democratic a fost să avem această discuţie în forul statutar care a hotărât cu majoritate de voturi, o singură abţinere, votarea moţiunii de cenzură. Vom fi 20 de parlamentari ALDE care au semnat, sau care vor semna pentru că unii sunt încă pe drum de la aeroport şi îşi vor pune imediat ce ajung semnăturile.

Readuc aminte că pe 26 august Delegaţia Permanentă, într-un vot covârşitor, a decis retragerea de la guvernare, generată de incapacitatea premierului de a-şi asuma un program de relansare a coaliţiei şi a acţiunii guvernului.

Am decis să votăm în favoarea unei moţiunii împotriva unor acţiuni ale premierului şi Guvernului care ne duce cu gândul la ţări de lumea a treia, mi se pare absolut regretabil. Am avut discuţii cu foşti colegi de coaliţie”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri