Donald Trump a avertizat ţările europene care nu acceptă repatrierea membrilor reţelei teroriste Stat Islamic, capturaţi de armata americană, că va elibera teroriştii „la frontierele” Europei.

„Eu am învins Califatul. Când am ajuns la putere, califatul era răspândit peste tot. Am învins califatul, reţeaua ISIS, iar acum avem mii de prizonieri de război, combatanţi ISIS care sunt prizonieri de război, şi le cerem ţărilor din care provin, din Europa, le cerem să ia înapoi aceşti prizonieri de război”, a declarat Donald Trump, citat de publicaţia The New York Post, într-o conferinţă de presă organizată alături de premierul Australiei, Scott Morrison.

„Până acum aceste ţări au refuzat, iar la un moment dat va trebui să spun «îmi pare rău, fie îi luaţi înapoi, fie noi îi vom lăsa la frontierele voastre».

Iar dacă nu îi primesc înapoi, probabil că îi vom duce la frontieră, iar apoi vor trebui să îi captureze din nou”, a avertizat Donald Trump, potrivit Mediafax.

„Aceşti oameni sunt din Germania şi Franţa. Statele Unite nu vor ţine mii şi mii de oameni capturaţi în penitenciarul de la Guantanamo Bay, deţinuţi la Guantanamo Bay pentru următorii 50 de ani, iar noi să cheltuim miliarde şi miliarde de dolari.

Am făcut Europei un imens favor, căci cei mai mulţi dintre aceşti oameni provin din Europa. Altfel, îi eliberăm la frontieră”, a reiterat Trump.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 8 =