Caută
Close this search box.

VIDEO Un tată şi-a violat în mod repetat fetiţa, care a dezvoltat 2.500 de personalităţi în urma traumelor din copilărie

Un tată a fost condamnat la 45 de ani de închisoare pentru că şi-a violat în mod repetat fiica, care a dezvoltat 2.500 de personalităţi în urma acestor abuzuri suferite încă din copilărie, în perioada 1974 – 1981.

Jenny Haynes, în vârstă acum de 49 de ani, a cerut ca tribunalul să recunoască în sentinţă necesitatea de a încheia cazul pentru a-şi putea continua viaţa.

De la 4 până la 11 ani, Jenny Haynes, al doilea copil dintre cei trei ai lui Richard Haynes, a fost violată în mod repetat de tatăl ei, inclusiv torturată, când locuia în Sydney. În 1981, când avea 11 ani, familia s-a reîntors în Marea Britanie, unde ulterior părinţii au divorţat.

Pentru a menţine tăcerea asupra abuzurilor sexuale, tatăl o ameninţa că o va omorî pe mama ei şi o supunea unei maltratări psihice care i-a provocat tulburări mentale.

Jenny, care a renunţat la anonimatul oferit victimelor abuzurilor sexuale de justiţia australiană, suferă de tulburări de comportament şi de identitate disociativă prin care a dezvoltat 2.500 de personalităţi.

„Sunt emoţionată că tati m-a văzut şi m-a auzit azi”, a spus cu un zâmbet larg şi entuziasm copilăresc Symphony, fetiţa de 4 ani şi una dintre cele 30 de personalităţi care au depus mărturie împotriva lui Richard Haynes.

Jenny s-a referit la Symphony ca la persoana „care ne-a salvat vieţile”, însă apoi a apărut Muscles – alta dintre personalităţi – care a început să blesteme şi să-l numească „ticălos” pe tatăl său, potrivit Agerpres.

Richard Haynes s-a declarat vinovat după mărturia fiicei sale, dar „nu pentru că ar fi fost tulburat” de enormitatea faptelor sale, ci pentru că nu a putut să o pună la punct pe ‘Symphony’ care a povestit cu lux de detalii, ceea ce i-a făcut tatăl ei în toţi aceşti ani.

Judecătoarea Sarah Hugget, de la un tribunal din Sidney, a precizat în sentinţa sa împotriva lui Richard Haynes, în vârstă de 74 de ani, că agresorul nu poate solicita eliberarea condiţionată până în 2050 pentru delictele comise împotriva fiicei sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri