Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv, în dosarul celor două femei lovite pe stradă în București, în seara de 24 septembrie, în Sectorul 6 al Capitalei.

„În urma cazului înregistrat săptămâna trecută pe raza Sectorului 6, unde două femei au fost lovite de o persoană necunoscută, facem precizarea că în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Capitalei a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, bănuit de săvârşirea faptelor. Poliţiştii Secţiei 25 l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, iar ieri acesta a fost prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, judecătorii dispunând această măsură”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis miercuri Agerpres.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

„Mulţumim cetăţenilor care au sunat şi au oferit informaţii pentru identificarea bărbatului”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

În seara de 24 septembrie, prin apel 112, Secţia 25 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că o tânără a fost agresată de un bărbat necunoscut, fără a i se sustrage vreun bun. La intervenţia unui martor, agresorul a părăsit zona.

La aceeaşi dată, poliţiştii au fost sesizaţi, tot prin 112, că, în zona unui complex comercial, o femeie de 42 de ani a fost găsită căzută pe stradă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, dar şi un echipaj de prim ajutor. Persoana a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar din primele investigaţii a rezultat că ar fi fost victima unei agresiuni.

Au fost audiate mai multe persoane, după cercetările de la faţa locului fiind identificate şi camere de supraveghere, de unde au fost obţinute imagini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =