Caută
Close this search box.

A murit Tamara Buciuceanu

Doliu în lumea artistică! Tamara Buciuceanu-Botez, una dintre cele mai apreciate actrițe române de teatru, film și televiziune din generația de aur a încetat din viață, marți, la vârsta de 90 de ani.

Aceasta se afla internată la Spitalul Elias din 3 octombrie. De câteva zile actrița a fost în stare gravă, intubată și ventilată mecanic.

Tristul anunț a fost făcut, într-un comunicat, de conducerea spitalului.

”Spitalul Elias anunță cu regret dispartția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se precizează într-un comunicat de presă.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri