Caută
Close this search box.

“Acest caz e extrem de grav!” RASISM în fotbal. CNCD s-a autosesizat.

nicuşor bancu

Bogdan Țîru și Cătălin Anghel l-au acuzat pe Nicușor Bancu, căpitanul formației Universitatea Craiova, că i-a adresat injurii cu tentă rasistă lui Bradley de Nooijer, iar fotbalistul din Bănie ar putea fi aspru pedepsit de Comisia de Disciplină. Din articolul din Regulamentul Disciplinar al FRF reiese că Nicușor Bancu riscă o suspendare de 6 etape după ieșirea nervoasă de la meciul din etapa 11.

Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, a anunţat că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în ceea ce priveşte reacţia lui Nicuşor Bancu la adresa lui Bradley de Nooijer. Acesta a făcut anunţul pe contul său de Facebook. “Astăzi s-a dispus autosesizare”, este mesajul lui Csaba Asztalos, preşedintele CNCD. Acesta a oferit o reacţie şi pentru prosport.ro. “În ultimele trei săptămâni am avut trei astfel de derapaje în sporturi diferite. La rugby, la Baia Mare, situaţie care e în procedură de investigaţie, la Brăila, la handbal, care de asemenea este în procedură de investigaţie, iar acum avem incidentul de aseară. Trebuie să vă mărturisesc că sunt un consumator de sport, mai ales de fotbal, mai ales că au jucat două echipe al căror fotbal îl simpatizez, astfel că am văzut şi eu meciul. Ne vom autosisiza şi vom sesiza toate părţile implicate. Jucătorii implicaţi, antrenorul celor de la Viitorul, dar şi cluburile. Am văzut la finalul meciului nişte declaraţii care tind să bagatelizeze astfel de incidente, care mă surprind. Inclusiv jucătorul în cauză nu se hotăra. Ba a zis, ba nu a zis.

Vom cita inclusiv brigada de arbitri, pentru că ei au o răspundere extrem de mare, ar trebui să adopte sancţiuni şi trebuie să consemneze astfel de lucruri în raportul de joc. Au o răspundere foarte mare. Am avut recent scandări xenofobe în stadioane, iar arbitrii aveau obligaţia să oprească jocul. Comisia arbitrilor nu este o entitate cu personalitate juridică distinctă, deci noi vom cita entitatea de care aparţile, anume FRF. Avem un dialog aplicat cu FRF şi simt că actuala conducere este fermă în a condamna şi a lua măsuri în astfel de situaţii. Ca atare, eu sper ca şi în acest caz să îşi aplice propriile regulamente. Dacă se confirmă şi martorii îşi păstrează declaraţiile, acest caz este extrem, estrem, extrem de grav”, a spus preşedintele CNCD pentru sursa citată mai sus.

Nicușor Bancu riscă o suspendare de 6 etape după ce i-ar fi adresat injurii cu tentă rasistă lui Bradley de Nooijer

Conform spuselor lui Bogdan Țîru și Cătălin Anghel, Nicușor Bancu i-ar fi zis lui Bradley de Nooijer: “Cioară împuțită!“. Astfel, dacă se adeverește că fotbalistul celor de la Universitatea Craiova i-a adresat injurii rasiste olandezului în vârstă de 21 de ani din lotul lui Gheorghe Hagi, atunci Bancu ar avea serios de suferit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri