Ana Birchall, ministrul Justiției, a anunțat că a participat la o recepție a ambasadei americane la București, ”dedicată prietenilor și colegilor din sistemul judiciar”. Ministrul a afirmat că România este pregătită să consolideze legile anticorupție și statul de drept.

”Am fost onorată să particip la recepția oferită de Ambasada SUA în România dedicată prietenilor și colegilor din sistemul judiciar. Cu această ocazie am subliniat că România este un aliat apropiat al SUA și că ne dorim dezvoltarea, aprofundarea și consolidarea parteneriatului nostru strategic, inclusiv în domeniul cooperării judiciare. România acordă o importanță deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii, care, împreună cu dimensiunea economică și de securitate, sunt subiecte prioritare din perspectiva Parteneriatului strategic România – SUA”, a scris Ana Birchall, pe Facebook.

”Totodată, am reafirmat că suntem pregătiți să continuăm consolidarea legilor anticorupție și a statului de drept. Mulțumiri tuturor celor din România și SUA, implicați în combaterea corupției, a traficului de persoane, a crimei organizate, a infracțiunilor informatice, asigurând astfel domnia legii”, a mai spus ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =