Caută
Close this search box.

Atacul Turciei în Siria pune lumea pe jar. Europenii cer urgent reunirea Consiliului de Securitate al ONU

Turcia atac Siria

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat miercuri Turcia la reţinere în operaţiunea sa în Siria şi ”să nu compromită succesele realizate” împotriva Statului Islamic (SI). Europenii au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema ofensivei, relatează AFP.

Această reuniune a fost reclamată de Belgia, Franţa, Germania, Plonia şi Regatul Unit.

”Contez pe Turcia să acţioneze cu reţinere şi să se asigure că progresele pe care le-am realizat în lupta împotriva Statului Islamic nu sunt compromise”, a declarat Stoltenberg într-un mesaj postat pe Twitter.

Guvernul german a ”condamnat miercuri cu cea mai mare fermitate” ofensiva turcă în nord-estul Siriei, care ”riscă să destabilizeze şi mai mult regiunea şi să provoace o resurgenţă” a grupării Statul Islamic (SI).

”Îndemnăm Turcia să pună capăt ofensivei sale şi să-şi apere interese în domeniul securităţii în mod paşnic”, îndeamnă într-un comunicat ministrul german de Externe, Heiko Maas, citat de News.ro.

În Germania trăiesc 2,5 milioane de persoane de naţionalitate sau de origine turcă.

”După ce a fost dur afectată de război în ultimii opt ani, Siria are nevoie de stabilitate şi de un proces politic”, subliniază Maas, care avertizează că ”ofensiva turcă ameninţă acum să provoace o nouă catastrofă umanitară şi noi refugiaţi”.

 Congresul american îl ameninţă pe Erdogan

Congresul american îl va face pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să plătească ”foarte scump” ofensiva sa în Siria împotriva kurzilor, aliaţii Washingtonului, a ameninţat miercuri influentul senator republican Lindsey Graham.

”Voi depune eforturi în Congres ca Erdogan să plătească scump”, a ameninţat Lindsey Graham.

Senatorul a evocat în ultimele zile ”sancţiuni bipartizane”, susţinute de către republiani şi democraţi, care să fie impuse atât armatei, cât şi economiei turce, în cazul unei ”invazii” a Siriei.

Lindsey Graham a ameninţat de asemenea că va cere suspendarea Turciei din NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri