”Avertizez public președintele PSD și negociatorii PSD, că orice promisiune făcută, în bani sau în funcții, către parlamentari pentru a le schimba opțiunea politică, reprezintă o infracțiune. Ca atare, îi somăm să se abțină de la practicile cu care ne-au obișnuit”, a avertizat, luni, președintele PNL, Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv al partidului.

Acesta a spus că pentru moțiunea de cenzură estimează un vot favorabil de 247: ”Pe socoteala noastră sunt 244, dacă vor vota moțiunea de cenzură și cei 3 parlamentari, care și-au anunțat trecerea la Pro România, se poate spune că suntem la 247”.

”Noi vom continua discuțiile, vom continua negocierile și vom încerca să convingem, în continuare, parlamentari care nu au semnat moțiunea de cenzură, să fie alături de acest demers salutar pentru România, pentru că, după părerea mea, orice parlamentar care va vota această moțiune de cenzură va fi un parlamentar care va fi apreciat de opinia publică. La ora actuală, peste 80% din populația României își dorește căderea acestui Guvern și își dorește ca guvernarea PSD să înceteze”, a declarat președintele PNL, precizând că echipele de negociere continuă discuțiile pe tot parcursul acestei săptămâni cu parlamentari independenți, parlamentari din PSD sau parlamentari din grupul minorităților naționale, pentru a convinge un număr cât mai mare de parlamentari, în afara celor 237 de parlamentari care au semnat moțiunea de cenzură, să vină la vot și să voteze în favoarea moțiunii de cenzură.

”În ceea ce privește dispozitivul nostru de voturi, până în prezent nu există semnale privind neparticiparea la vot din partea niciunuia dintre semnatari. Există numai dubii care sunt legate de motive medicale în privința unui sigur parlamentar, dar sper să rezolvăm această problemă”, a mai spus Ludovic Orban.

50 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =