Caută
Close this search box.

Barna: Am luat foarte în serios mesajul preşedintelui de susţinere a alegerilor anticipate

dan barna

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, vineri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că a luat ”foarte în serios” mesajul preşedintelui de susţinere a alegerilor anticipate, iar USR a prezentat ”Pactul pentru anticipate” pe care l-a lansat în dezbatere publică.

”Am luat foarte în serios mesajul preşedintelui de susţinere a alegerilor anticipate”, a declarat, vineri, Dan Barna.

Acesta a precizat că delegaţia USR, formată din  Dan Barna, Cristina Prună, Claudiu Năsui, Stelian Ion şi Iulian Bulai, a înaintat preşedintelui ”Pactul pentru anticipate”.

”Am înaintat pactul pentru anticipate pe care USR l-a propus de o lună. Preşedintele este în asentimentul nostru că alegerile alegerile anticipate sunt soluţia corectă, morală şi funcţională pentru România. În egală măsură, s-a discutat şi despre necesitatea unui nou guvern pentru că – şi aici am fost de acord – nu mai există niciun argument ca actuala guvernare să mai rămână la conducerea ţării”, a mai spus Barna.

El a afirmat că România are nevoie de un nou guvern care să aibă însă ca obiectiv ralizarea de alegeri anticipate în februarie martie anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri