Caută
Close this search box.

Câtă mâncare ARUNCĂ românii în fiecare an?

mâncare

Un experiment inedit la care au participat 250 de familii din mai multe regiuni ale Franței a arătat că doar câteva gesturi simple pot face diferența dintre economisire și risipă alimentară, iar cheia stă în conștientizare.

Cele 250 de familii cu profiluri variate, din patru regiuni ale Franței, au participat timp de două luni la un experiment care a vizat obiceiurile din gospodărie. Astfel, acestea au fost mai întâi invitate să-și cântărească deșeurile, în mod constant.

Apoi, după o lună, acelorași familii li s-a cerut să aleagă trei gesturi pe care le-ar putea urma (cum ar fi să stabilească în avans meniurile, să verifice termenele de expirare înainte de a cumpăra alimentele, să gătească în cantități potrivite, să se adapteze la datele de expirare etc.) și apoi să evalueze diferențele, scrie AFP.

Rezultatele au arătat o reducere a pierderilor cu 59%, echivalând cu 11.300 de porții economisite într-un an de cele 250 de familii împreună.

În Franța, risipa alimentară a consumatorilor casnici este evaluată la 29 de kilograme de persoană în fiecare an, din care 7 kilograme de alimente la care nici nu a fost desfăcut ambalajul.

Acestea reprezintă totuși mai puțin de 20% din pierderile alimentare totale, estimate la 10 milioane de tone pe an, generate în principal de producători, distribuitori și comercianți.

La nivel mondial, între 25% și 30% din hrana produsă este „risipită sau pierdută”, potrivit datelor anunțate de experții ONU în această vară.

În medie, un român aruncă în fiecare lună între 9 și 13 kilograme de mâncare, potrivit unui studiu Food Waste România. Zilnic, 6.000 de tone de mâncare ajung la gunoi în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri