Caută
Close this search box.

Ce spune gen. (r) Nicolae Ciucă despre prezenţa sa pe lista Guvernului Orban

nicolae ciucă

Fostul şef al Statului Major al Apărării Nicolae Ciucă, nominalizat la conducerea MApN şi trecut în rezervă, prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis, precizează că el a decis trecerea în rezervă şi că nu şi-a făcut calcule pentru a ocupa vreo funcţie politică, nu are experienţă politică, însă consideră că are suficientă experienţă legată de funcţionarea sistemului militar.

El relatează că, în calitate de militar, a trebuit de multe ori să respecte privaţiunile impuse prin jurământ şi să nu reacţioneze în faţa unor decizii care au afectat Armata, sentiment deloc confortabil.

”Astăzi am luat decizia de a trece în rezervă. (…) Nu a fost o decizie uşoară. A fost poate cea mai grea decizie a unei cariere începută acum 38 ani. Atunci eram un copil mândru de alegerea făcută, animat de un crez şi de valori învăţate acasă în care credeam dincolo de orice greutăţi şi sacrificii pe care le presupunea cariera militară. La fel cred şi astăzi! (…)

Am luat decizia de a trece în rezervă si am acceptat o nouă provocare cântărind consecinţele şi implicaţiile atât la nivel instituţional, cât şi personal. Nu mi-am făcut calcule pentru a ocupa vreo funcţie politică, nu mi-am dorit şi nu am avut astfel de ambiţii.

Mi-am dorit însă foarte multe pentru Armata României. Nu am experienţă politică, însă consider că am suficientă experienţă legată de funcţionarea sistemului militar, de nevoile şi provocările cu care se confruntă, am fost parte a acestora în ultimii ani, din calitatea de şef al Statului Major al Apărării şi consider că această experienţă mă va ajuta să pot să susţin îndeplinirea obiectivelor ministerului”, scrie Ciucă într-o postare pe Facebook.

El admite că în cei cinci ani la conducerea Statului Major al Apărării a realizat parte din obiectivele propuse dar, din păcate, sunt şi câteva neîmpliniri, în acest mandat, de la dotarea cu tehnică şi echipamente militare, până la calitatea vieţii militarilor, dar se declară convins că acestea se vor materializa în proiectele de management ale noii echipe de conducere a SMAp.

”Ştiu de ce au nevoie militarii Armatei României. Pentru că am fost în cele mai dificile misiuni şi am simţit cât de important este ca militarii să primească tot ce au nevoie. Am perceput asta în deşertul Kandahar sau în momente de cumpănă cum a fost Bătălia de la Nassiriyah, din Irak.

Revenind la decizia pe care am luat-o, este o decizie pe care până de curând o credem de neimaginat şi pe care am negat-o cu toată convingerea ori de câte ori am fost provocat în această direcţie, dar care, în contextual actual o consider a fi angajantă într-un proiect care asigură continuitatea şi coerenţa demersurilor de consolidare a profilului României în NATO şi UE”, relatează Nicolae Ciucă..

El afirmă că. în calitate de specialist în domeniul militar, alege sa facă parte dintr-un proiect nou.

”Ca militar a trebuit de multe ori să respect privaţiunile impuse prin jurământ şi să nu reacţionez în faţa unor decizii care ne-au afectat. Acest sentiment nu a fost deloc confortabil fiindcă permanent simţeam privirea camarazilor mei care îşi puneau toate speranţele în mine, fie că vorbim de dotare, de modernizare, de transformare şi, de ce nu, de salarizarea personalului militar şi civil sau pensiile militarilor.

Şi ei supuşi aceloraşi privaţiuni. (…) De mâine voi putea să mă lupt, cu aceeaşi determinare pentru interesele Armatei şi ale României, dintr-o altă postură şi voi putea astfel, să le răspund şi celor cărora, din poziţia militară în care mă aflam, nu le-am putut răspunde direct”,afirmă fostul şef al Statului Major al Apărării.

El subliniază că a acceptat să facă parte din Guvern ”în calitate de specialist pe domeniu, conştient fiind că este o perioadă foarte importantă pentru România, într-un context de securitate provocator în care domeniul de securitate şi apărare trebuie să îşi menţină coerenţa şi continuitatea”.

”Mă despart cu greu de uniforma militară, dar nu înainte de a afirma si sublinia, încă odată, că nu există onoare mai mare pentru un militar decât aceea de a fi comandantul Armatei – şeful Statului Major al Apărării. Nu există demnitate mai mare pentru un om decât să îşi servească Ţara sub drapel”, precizează Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri